Animalele de companie vor avea acces pe plaje!
Deputatul Cristina Rizea a postat, pe pagina de socializare, o ştire potrivit căreia animalele de companie vor avea acces pe plaje:
„O veste bună pentru iubitorii de animale: de acum încolo accesul cu animalele de companie pe plajă este permis, evident cu respectarea anumitor reguli!
Proiectul de lege pe care l-am depus în aprilie anul trecut, a fost adoptat astăzi de plenul Camerei Deputaților, for decizional, cu 284 voturi pentru, 1 împotrivă și 11 abțineri devenind Legea 74/2021.
Legea urmează să ajungă la președinte pentru promulgare.
𝐂𝐞 𝐚𝐝𝐮𝐜𝐞 𝐧𝐨𝐮 𝐚𝐜𝐞𝐚𝐬𝐭𝐚̆ 𝐥𝐞𝐠𝐞?
✅Permite accesul liber pe plajă cu animale de companie în extrasezon.
✅️ Permite accesul cu animalele de companie, pe plajă, în sezon cu acordul operatorului de plajă.
✅️ Este obligatoriu ca animalul de companie să fie ținut în lesă sau ham.
✅️ În plus cel care însoțește animalul de companie la plimbare pe plajă este obligat să îi strângă și mizeria.
📌Un aspect foarte important al noii legi este acordarea abilității de control și sancționare a nerespectării prevederilor de mai sus către toate instituțiile din domeniu: Poliție Locală, Poliție Națională, Jandarmerie.
Mulțumesc societății civile și Asociației Animal Society, Asociatia Chinologica „Hobby” Constanta, Asociației Everything for 4 paws care au susținut acest proiect, precum și echipei care a lucrat la el.
După 16 ani de când accesul pe plajă a animalelor de companie a fost interzis discreționar de primul ministru de atunci, Călin Popescu-Tăriceanu, astăzi avem ocazia revenirii la un pic de normalitate.
#accesulanimalelordecompaniepeplaja
#USRPLUSînParlament
#CristinaRizea”