Legea, călcată în picioare, până la capăt! Violatorul unei copile de 14 ani, scos, definitv, basma curată de către instanţa de judecată!
Justiţia Divină, singura speranţă a victimelor!
Parchetul Mangalia a trimis în libertate violatorul unei copile şi i-a clasat dosarul!
Clasările infracţiunilor săvârşite cu violenţă devin, din păcate, o practică la Mangalia, unde violatori şi bătăuşi sunt lăsaţi liberi precum păsările cerului, în timp ce autori care au sustras unelte sau roţi de caşcaval sunt închişi începând cu urmărirea penală.
În cazul de faţă este vorba despre violatorul unei copile în vârstă de 14 ani ani, care a fost plasat sub conrol judiciar la propunerea Parchetului Mangalia, pentru ca după epuizarea celor 60 de zile de libertate, dosarul să fie clasat de aceeaşi instituţie care, în mod normal, ar trebui să lupte pentru apărarea victimelor, nu pentru libertatea infracrorilor.
Totul a început la data de 2 august 2021, când Poliţia Costineşti a fost sesizată de o fată în vârstă de 14 ani din Braşov care a reclamat că, aflându-se la mare, împreună cu un grup de prieteni, a fost violată de către un individ de 24 ani cu dublă cetăţenie română şi austriacă din Alba Iulia. Potrivit tatălui minorei, venit într-un suflet la Costineşti, atitudinea poliţiştilor la adresa fiicei lui, victima violului, a fost extrem de nepotrivită şi a ridicat suspiciuni încă de la primele audieri. „Atât mie personal, cât şi fetei mele, poliţiştii i-au tot cerut fetei mele să spună adevărul, să nu trimită la închisoare un om nevinovat, lucru care m-a uimit şi descumpănit”, povesteşte tatăl victimei. Poliţiştii trebuia să ştie însă faptul că şi dacă ar fi existat consimţământul fetei pentru acel raport sexual, ce a avut loc într-o pensiune din Costineşti, fapta individului ar fi reprezentat tot infracţiune, respectiv aceea de act sexual cu un minor, astfel că ar fi răspuns oricum penal.
După audieri, individul a fost prezentat Judecătoriei Mangalia cu propunere de arestare preventivă, venită, atenţie, din partea Parchetului Mangalia, cerere care a şi fost admisă. Astfel, individul a stat 30 de zile arestat, după care epuizarea acestui termen find adus, din nou, în faţa judecătorului din Mangalia care a dispus prelungirea stării de arest cu încă 30 de zile. Inculpatul a formulat contestaţie, iar Tribunalul Constanţa a considerat că trebuie să-i înlocuiască măsura arestului preventiv cu una mai blândă, dispunnând arestul la domiciliu pentru 30 de zile, După epuizarea şi a acestui termen, în mod halucinant, Parchetul Mangalia a solicitat pentru acest individ controlul judiciar pentru o perioadă de 60 de zile. Judecătoria Mangalia admis cererea, astfel că violatorul a fost pus în libertate până la data de 24.11.2021, când se epuiza controlul judiciar. Tatăl victimei minore, devastat şi revoltat din cauza măsurilor extrem de blânde primite de violator din partea oamenilor legii s-a tot interesat de următoarea verificare de măsură ce urma să aibă loc cu cel puţin 5 zile înainte să expire controlul judiciar, numai că nu primea nicio veste.
Înainte de Crăciun, dar datată 24.11.2021, adică exact data când expia controlul judiciar, Parchetul Mangalia a trimis părinţilor fetei la Braşov ordonanţa de clasare, in care procurorul de caz nu a reţinut absolut nicio faptă, nici viol, nici act sexual cu un minor!
Soluţia dată este cu atât mai halucinantă, cu cât la dosarul cauzei există suficiente probe care dovedesc săvârşirea de către acel individ a infracţiunii de viol, numai că oamenii legii s-au făcut că nu le observă. Mai mult, i-au găsit inculpatului tot felul de scuze, cum ar fi eroarea! Păi dacă tuturor infractorilor li s-ar găsi scuza erorii, gen „nu am ştiut”, penitenciarele din România ar fi pustii! De când necunoaşterea legii poate reprezenta un motiv de neimputabilitate?! Ordonanţa de clasare se contrazice la fiecare punct, admite săvârşirea infracţiunii, dar cu toate acestea, îi este favorabilă inculpatului, în timp ce victimei i se aduc tot felul de critici. Practic, procurorii au devenit apărătorii inculpatului, în timp ce partea vătămatată este vinovată…
Tatăl victimei: „Nu-mi voi găsi liniştea până nu voi reuşi să fac dreptate în acest dosar!”
Această „modă”, de care poporul nostru nu se mai satură, ne va ţine mult şi bine la un nivel inferior, în loc să evoluăm, în condiţiile în care suntem în anul 2022, nu la1900. De câte ori nu am auzit, când este vorba despre un viol, că fata este de vină sau în cazul unui accident rutier că „mortul” este de vină?” Aceste prejudecăţi trebuie eliminate dacă vrem să atingem un nivel superior din punct de vedere uman ţi intelectual, să nu rămânem, vorba lui Creangă, „la genunchiul broaştei”.
Până la o eventuală evoluţie, continuăm, însă, să ne confruntăm cu o justiţie str-mbă, cu acte medicale defectuoase, cu educaţie precară.
Disperat, frustrat, iritat de nedreptatea ce i-a fost făcută fiicei sale, care de la acel incident, merge la terapie atât la psiholog, cât şi la medicul psihiatru pentru a depăşi trauma pe care a suferit-o, tatăl acesteia a formulat trei plângeri. Două dintre acestea nu au fost încă soluţionate, iar cea de a teia urmează să fie analizată de către Judecătoria Mangalia la începutul lunii februarie.
„Nu pot să înţeleg şi nici să accept cum un individ periculos care mi-a violat fata se află în libertate. Cine îmi garantează că nu a părăsit, demultă vreme, România? Cine îmi garantează mie că va mai fi, vreodată, pedepsit? Ce fel de justiţie este aceasta în care apărăm infractorii? Familia noastră trece printr-un calvar din august până acum, soţia mea a fost la un pas să-şi piardă locul de muncă, întrucât nu se mai poate concentra la ce are de făcut, fata este traumatizată, speriată, lipsită de încredere, aspecte care, datorită, terapiei sperăm să nu-i afecteze rezultatele la şcoală, întrucât este în clasa a VIII-a şi are un examen important de susţinut anul acesta. Suntem distruşi, dar nu voi ceda în faţa acestei nedreptăţi, nu-mi voi găsi liniştea până nu voi reuşi să fac dreptate în acest dosar!”, a declarat tatăl victimei pentru Ediţia de Sud.
Mai trebuie spus faptul că individul lăsat în libertate de către procurori este trimis în judecată de Judecătoria Alba Iulia în Dosarul nr. 7322/176/2021 pentru săvârşirea în concurs a infracţiunilor de tulburarea ordinii şi liniştii publice şi încăierare, fapte, care deşi nu sunt nici pe departe la fel de grave precum un viol, nu au fost clasate.
Vom reveni.