19 aprilie 2024

Medici noi, la Spitalul Mangalia

În ultimul an, Spitalul Municipal Mangalia și-a suplimentat echipa cu încă 8 medici specialiști, în ramuri medicale unde activitatea a fost intensă, mai ales pe perioada pandemiei. „În urma demersurilor noastre, am reușit să acoperim nevoia de a acorda îngrijiri medicale specializate, mai ales în Secția de Terapie Intensivă, unde avem, acum, încă 3 medici ATI. Ne bucurăm evident și de serviciile unui nou medic specialist pediatru, în condițiile în care, pe această secție, se făceau eforturi pentru a acoperi linia de gardă. Mai avem un medic nou-venit, specializat în boli infecțioase, un alt medic specialist în medicină de urgență, dar și un medic ortoped și un medic primar, specializat în medicină de laborator. Aceștia au fost angajați pe parcursul anului 2021, pe perioadă nedeterminată și ne străduim să le oferim cele mai bune condiții de lucru, în spitalul nostru”, a precizat managerul unității medicale, Alina Dan. Reamintim că, Spitalul Municipal Mangalia a primit, recent, peste 40 de tone de echipamente de protecţie, dezinfectanţi şi alte produse specifice, achiziţionate printr-un proiect cu bani europeni, accesat de unitatea medicală, în urmă cu doi ani. În perioada imediat următoare, vor avea loc lucrări la Pavilionul B, Pavilionul C și Anatomie Patologică, printr-un proiect finanțat de CNI.