22 noiembrie 2024 17:00

Aur și bronz pentru pugilistele Mangaliei, la Campionatul Național de Box feminin

 

Pugilistele Mangaliei, Ionela Șoacăț și Denisa Ismail, au cucerit, din nou, medalii valoroase, la Campionatul Național de Box feminin, desfășurat, recent, la Năvodari. Clubul de box „Litoral Mangalia” a participat cu patru sportive, în competiție fiind înscrise peste 300 de pugiliste de la cluburi de profil din țară. Sportivele Ionela Șoacăț (categoria 46 kg) și Denisa Ismail (categoria 44 kg) s-au remarcat și la acest concurs, reușind să câștige medalia de aur, respectiv bronz, în finalele categoriei lor. Pe această cale, antrenorii Gheorghe Sbenghea, Vasile Cojocaru și Aurel Dinu mulțumesc autorităților locale, dar și principalilor sponsori pentru contribuția adusă în dezvoltarea acestei discipline sportive și susținerea sportivilor la competiții. Atât antrenorii, cât și pasionații acestui sport speră să se bucure de noi victorii din partea băieților, de această dată, întrucât clubul va fi prezent cu mai mulți pugiliști la Campionatul Național de cadeți din luna octombrie, dar și la Campionatele Naționale de juniori și seniori, din următoarele luni. Alte meciuri importante de box și K1 se vor disputa în luna decembrie, în cadrul Cupei Municipiului Mangalia.