22 noiembrie 2024 22:15

Mangalia: acțiune de strângere de semnături pentru revenirea plajelor la primării!

Asociația „Cultul Eroilor Mangalia” și „Alianța Demnității Noastre”, anunță demararea unei acțiuni de strângere de semnături pentru inițierea unui proiect privind revenirea plajelor în subordinea primăriilor. Cele două organizații spun, într-un comunicat comun, că strângerea de semnături este motivată de  „Unele nereguli privind închirierea plajelor, care au aparținut, întotdeauna, unor comunități locale, ceea ce a avut drept urmare restrângerea dreptului de folosință de către locuitorii acestora”.

Tabelele cu semnături pot fi completate la sediul celor două asociații – Strada Oituz, nr. 3, lot 1 (în stânga parcului de la Geamie).

„Fiți alături de noi, pentru reușita unui astfel de demers, inițiat deja de către unii parlamentari, indiferent de apartenența lor politică!”, se arată în încheierea comunicatului