23 noiembrie 2024 3:36

Sanatoriul Balnear Mangalia se modernizează

Comunicat de presă

 

Reprezentanții Sanatoriului Balnear și de Recuperare Mangalia (SBRM) anunță intenția de închiriere a unor spații cu destinația de hotel, restaurant și bază de tratament pentru un număr de minimum 350 de persoane, întrucât unitatea balneară intră în proces de modernizare. „Implementarea acestui proiect, cu finațare prin CNI, va duce la îmbunătățirea calității serviciilor și atragerea unui număr mai mare de pacienți, mai ales în condițiile dotării Sanatoriului cu aparatură nouă, performantă. Așadar, avem nevoie urgentă de oferte în această direcție pentru a acoperi nevoile pacienților noștri și a ne oferi serviciile, neîntrerupt, pe toată perioada desfășurării lucrărilor”, a precizat managerul SBRM, Bogdan Maganu. Conform reprezentantului instiuției medicale, spațiile cu destinația de hotel trebuie să aibă minimum 2 stele, dispuse în camere de două locuri, cu grup sanitar propriu, spații pentru prepararea și servirea mesei, inclusiv spații de depozitare și aparatură specifică dotării blocului alimentar și zonei de restaurant. Alte criterii se referă la existența spațiilor pentru consultații și tratament de specialitate, cu dotări aferente procedurilor balneare. Potrivit anunțului, data limită pentru primirea ofertelor este 25 ianuarie 2023, orele 16:00. Conform documentației tehnice, se va realiza un corp nou de clădire, amplasat deasupra actualei cantine din incinta Pavilionului A. Totodată, hotelul va fi recompartimentat, prin extinderea spațiilor de cazare, înlocuirea instalațiilor sanitare, electrice și de climatizare. Proiectul este estimat la aproximativ 20 de milioane de euro, cu o durată a lucrărilor de 24 de luni, de la data semnării ordinului de începere.

27 decembrie 2022