22 noiembrie 2024 13:26

Consilierii au evitat astazi majorarea pretului gigacaloriei la 670 lei. Acest lucru se va intampla la o proxima sedinta!

Consilierii locali din Mangalia, reuniţi în şedinţă de îndată astăzi, 21 septembrie, au votat o serie de proiecte propuse pe ordinea de zi: rectificarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe 2012, încheierea unui contract de prestări servicii cu o firmă specializată în vederea efecturării unui audit al activităţii autorităţilor publice ale urbei, completarea hotarârii de consiliu ce stipulează condiţiile de acordare a mesei la cantina socială, aprobarea Regulamentului de acordare a locuinţelor în regim de închiriere şi sociale, aprobarea ajutoarelor pentru încălzire pentru familiile ce se încălzesc cu combustibil solid. S-au votat, de asemenea, gratuităţi pentru o serie de categorii sociale pe liniile de transport în comun, dar şi înfiinţarea SC GOLDTHERM SA.

În cadrul rectificării bugerate, consilierii au aprobat transferarea celor aproape 300 de milioane de lei necheltuiţi pentru iluminatul public în Dobrogea I către o investiţie în acelaşi scop în Dobrogea II.

Consilierii locali au decis, la sugestia primarului Cristian Radu, să facă o economie la buget, prin acceptarea ca materialele şedinţelor şi convocatoarele să le fie transmise pe mail. Singurii care nu s-au arătat încântaţi au fost Ion Mincă şi Ion petcu, care s-au oferit să aduc topuri de hârtie pentru a le fi tipărite documentele.

Vestea bună pentru cei ce, din cauza vârstei ce depăşeşte 35 de ani, nu mai puteau solicita o locuinţă socială sau de închiriat de la primărie: aleşii au decis ca unicul criteriu de vârstă să fie cel minim, de 18 ani.

De ajutorul de încălzire cu combustibil solid vor beneficia familiile care au până la 750 de lei venituri nete – 2 tone de combustibil, cele cu venituri cuprinse între 750 de lei şi 1.000 de lei – 1,5 tone şi cele cu venituri cuprinse între 1.000 şi 1.6000 de lei – 1 tonă/sezon.

SC GOLD SA porneşte fără nicio datorie

 Înfiinţarea SC GOLDTHERM SA, care va furniza căldură şi apă caldă mangalioţilor, a fost prilej de dispută între consilierii locali. Dan Georgescu, consilierul primarului, a explicat necesitatea înfiinţării acestei societăţi, o „ramură“ a GOLD RA: „Este vorba despre o societate care va fi 100% a Consiliului Local. Am luat această decizie pentru că, astfel, vom putea accesa fonduri europene eligibile. Reorganizarea GOLD RA ar fi însemnat şi preluarea datoriilor de 13,5 miliarde de lei vechi, cărora li se adaugă penalităţi cumulate în timp de 78 de miliarde de lei. Divizarea parţială a „RA“-ului în „SA“ a însemnat că noua societate porneşte fără nicio datorie ce s-ar fi reflectat în preţul gigacaloriei“.

În cele din urmă, aceştia au aprobat înfiinţarea unei comisii formate din cinci mebri, condusă de Dan Georgescu, care să negocieze preţul bunurilor SC Callatis Therm. Totodată, comisia va negocia cu avocaţii Callatis Therm şi modul în care vor fi eşalonate datoriile pe care primăria le are către această societate şi care ar ajunge la circa 90 de miliarde de lei vechi.

Consilierii vor aproba majorarea gigacaloriei la producţie, potrivit deciziei judecătoreşti. Altfel, riscă dosar penal!

 Tot în ceea ce priveşte Callatis Therm-ul au avut loc dezbateri aprinse în ceea ce priveşte obligativitatea pe care consilierii o au de a aproba preţul de producţie al gigacaloriei la 670 de lei.

Potrivit unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile, consilierii trebuiau să aprobe încă din luna ianuarie noul preţ, însă, cum nu a existat (din partea fostului primar, a primarilor interimari sau consilierilor) niciun proiect prin care să aibă loc această majorare, Callatis Therm-ul s-a îndreptat către aceştia, reuşind să câştige toate cele patru procese, aflate în prezent în recurs. Este vorba despre un proces împotriva lui Tusac, unul împotriva lui Ion Mincă şi Constantin Filimon, unul împotriva foştilor consilieri locali şi unul împotriva actualilor aleşi. Fiecare zi de întârziere de punere în aplicare a deciziei instanţei îi va costa pe împricinaţi câte 20% din salariul minim pe economie.

Consilierii au ales să amâne, până la o proximă şedinţă, decizia de majorare a preţului gigacaloriei, între timp urmând să se deruleze negocieri cu Callatis Therm-ul pe marginea eşalonării datoriilor.

1 thought on “Consilierii au evitat astazi majorarea pretului gigacaloriei la 670 lei. Acest lucru se va intampla la o proxima sedinta!

Comments are closed.