23 aprilie 2024

Navalistul: Damen spune că nu poate majora salariile angajaților, așa cum solicită sindicatul, din lipsa banilor. Însă, anumiți angajați au bifat bonusuri de 2.300 de lei!

Având în vedere comunicatul Administrației DSMa din data de 23.12.2022, adresat tuturor salariaților, vă comunicăm urmatoarele precizări:

– Referitor la afirmațiile false ale Administrației privind „acordul” consemnat în procesul verbal nr. 7 din 25.05.2022, vă informăm că NU a existat un acord referitor la “posibilitatea majorării salariului de baza brut cu 100 RON începand cu 01.01.2023”. Administrația DSMa în mod tendențios confundă o propunere neagreată cu un acord. Dacă ar fi existat un astfel de acord ar fi fost consemnat în mod explicit atât în procesul verbal cât și in actul aditional la CCM.

– Pentru a dezminți afirmațiile mincinoase ale Adminsitrației DSMa publicăm spre referință procesul verbal nr. 7 din

25.05.2022 cât și procesele verbale ale ședințelor de negociere din cadrul Comisiei Paritare ce au avut loc in luna decembrie 2022 (le puteți citi accesând urmatoarele link-uri: PV nr. 7/25.05.2022; PV nr. 2 din 15.12.2022; PV nr. 3 din 20.12.2022; PV nr. 4 din 22.12.2022) https://www.slnavalistul.ro/detalii/162/comunicat_sln_din_03012023_referitor_la_stadiul_negocierilor_colective_si_la_comunicatul_publicat_de_dsma_in_data_de_23122022.html

– SLN a convocat întrunirea Comisiei Paritare în mod repetat însă Administratia DSMa nu s-a prezentat, refuzând să negocieze motiv pentru care ne-am adresat instanței (puteți accesa portalul instanței de judecată apasând AICI). După mai multe insistențe și abia după ce am contactat reprezentanții Damen din Olanda, Directoratul DSMa a împuternicit membrii Comisiei Paritare să participe la reluarea negocierilor colective, prima ședință a avut loc în data de 15 decembrie 2022.

În perioada 15 decembrie 2022 – 22 decembrie 2022 au avut loc trei ședințe de negociere, în cadrul cărora SLN a prezentat cel mai recent Comunicat de presă referitor la inflația și evoluția prețurilor de consum, publicat de Institutul National de Statistică (INS) în data 13 decembrie 2022. Potrivit datelor publicate de INS rata anuală a inflației în luna noiembrie 2022 comparativ cu noiembrie 2021 a fost de 16,8%, nivelul inflației a crescut foarte mult față de cel prognozat pentru anul 2022.

– SLN a propus acordarea unei majorări salariale care să reprezinte diferența dintre nivelul actual al inflației și cât a reprezentat majorarea salarială acordată in luna aprilie 2022. A rezultat o diferență de 385 lei, sumă ce a coincis cu propunerea inițială a SLN de creștere a salariilor începand cu 1 ianuarie 2023.

– Administrația nu a acceptat propunerea SLN și în urma discuțiilor purtate în cele trei ședințe de negociere, pe parcursul mai multor ore de dezbateri, părțile au avut mai multe propuneri succesive, ultima propunere a Administrației a fost de acordare a unei creșteri salariale de 100 lei incepand cu 01.01.2023 și a unei compensații pentru utilități în valoare brută de 225 lei aplicabilă în perioada decembrie 2022 – martie 2023 (4 luni). Ultima propunere a SLN a fost de acordare a unei creșteri salariale de 265 lei începand cu 01.01.2022, propunere cu care Administrația nu a fost de acord.

– În comunicatul din 23.12.2022, Administrația a solicitat fiecărui salariat un angajament de a crește eficiența muncii cu un procent egal sau mai mare față de creșterea salarială. De asemenea a invocat lipsa unui acord cu Sindicatul în această privință, însă fără să ne prezinte suficiente date despre acest subiect. Nu este clar cu câte procente ar trebui să crească eficiența muncii pentru a fi cel puțin egală sau mai mare față de cresterea salarială; care este nivelul actual al eficienței și dacă acesta este raportată corect. Cum se poate determina procentul de creștere al eficienței muncii în raport cu creșterea salarială dacă aceasta nu s-a aplicat în procente ci în sumă fixă? Ce se va întâmpla dacă eficiența muncii nu va crește cu același procent de creștere a salariilor?

– Sindicatul a sesizat în mod repetat angajatorul că eficiența a fost adesea modificată artificial fără să reflecte realitatea.

– Pentru a ne exprima un punct de vedere în legătură cu creșterea eficienței trebuie să ni se comunice informații complete și corecte despre eficiența muncii și care sunt acțiunile de îmbunătățire pe care le are în vedere Administrația.

– Deși în cadrul negocierilor colective Administrația a invocat faptul că nu poate acorda o creștere salarială mai mare din cauza rezultatelor financiare negative și a numărului scăzut de comenzi, totuși a acordat unilateral bonusuri în valoare de 2300 lei NET doar unui anumit număr de salariați fără să ne informeze despre această decizie, despre care am aflat de la salariați și ulterior am solicitat Directoratului prin adresa nr. 36 din 22.12.2022 sa ne comunice detalii însă până la acest moment nu am primit un răspuns.

Având în vedere faptul că cele două părți implicate în negocierea colectivă nu au ajuns la un acord, SLN a propus reluarea negocierilor în prima săptămână a lunii ianuarie 2023.

Sperăm ca Administrația să dea dovadă de corectitudine și să nu mai lanseze acuzații nefondate la adresa Sindicatului.

Vrem să negociem și avem o abordare pozitivă dar nu putem tolera acuzațiile false și defăimătoare la adresa Sindicatului.

Vom emite periodic comunicate despre stadiul negocierilor colective pe care le vom afișa atât în incinta șantierului cât și pe site-ul slnavalistul.ro