23 aprilie 2024

În timp ce navaliştii îşi strigau, disperaţi, drepturile şi cereau respectarea legii, conducerea şantierului îi privea nepăsătoare de la fereastră! Protestele vor continua!

Administraţia Şantierului Naval DSMa continuă, chiar şi după câteva zile de proteste ale angajaţilor, să nu respecte contractul colectiv de muncă şi nu se prezintă la convocarea Comisiei Paritare, amânând să se implice şi să participe, menţinând o atitudine sfidătoare.
Preşedintele Sindicatului Liber „Navalistul”, Laurenţiu Gobeajă a declarat, în exclusivitate, pentru „Ediţia de Sud” că „administraţia în loc să comunice salariaţilor nemulţumiţi răspunsuri la întrebările pe care aceştia le-au tot adresat, preferă să-i ignore şi refuză orice formă de dialog. Deşi, în cursul zilei de joi, 5 ianuarie 2023, un membru al Directoratului ne-a comunicat că, vineri, 6 ianuarie 2023, directorul general va reveni din concediu şi se va adresa salariaţilor, totuşi, cu câteva minute înainte de protestul de astăzi (vineri, 6 ianuarie 2023), ne-a spus, sec, că s-a răzgândit… S-au rezumat să trimită nişte adrese pe care le-am publicat pe site-ul sindicatului, www.slnavalistul.ro. Amânarea întrunirii Comisiei Paritare până vineri, 13 ianuarie 2023, deşi au obligaţia să se prezinte în termen de cel mult 5 zile, reprezintă o altă tergiversare, cât şi o lipsă de respect faţă de salariaţi. De asemenea, această atitudine se traduce printr-o încălcare a prevederilor contractului colectiv de muncă. Probabil, conducerea şantierului consideră că dacă amână o săptămână participarea, salariaţii vor renunţa la proteste, însă, personal, consider că acest lucru îi va irita şi dezamăgi şi mai mult. În timpul protestelor, reprezentanţii conducerii priveau salariaţii de la fereastră, sfidând revendicările şi nemulţumirile acestora! Este de neconceput şi de neacceptat un asemenea comportament! Astfel, vom transmite sesizări către acţionarii DSMa, respectiv celor majoritari din ţară, cât şi celor din Olanda. Mai mult, ne vom adresa şi clienţilor în scris pentru a-i informa despre tensiunile sociale create cu intenţie de către Directoratul DSMa, respectiv legate de acele bonusuri acordate preferenţial şi în secret cu intenţia clară de a strârni, voit, astfel de reacţii de nemulţumire. De altfel, comunicatul DSMa din data de 23 decembrie 2022, a fost mai mult decât evident, că a avut ca scop destabilizarea şi dezbinarea organizaţiei sindicale, întrucât ne-am opus concedierilor pe care intenţionau să le facă, în condiţiile în care, în prezent, şantierul are cel mai mic număr de angajaţi din istoria sa, respectiv puţin peste 1.500!!! De asemenea, cconducerea a fost mereu nemulţumită de faptul că sindicatul a organizat numeroase proteste atât la nivel local, cât şi în Bucureşti, în faţa Ministerului Economiei.
Luni, 9 ianuarie ac, vom avea prima şedinţă a Consiliului Director din acest an şi ne vom consulta şi vom lua în calcul organizarea unui marş de protest cu plecare din şantier până în centrul municipiului. Nu vom ceda, sub nicio formă, vom face tot ceea ce ne stă în putinţă pentru a determina Administraţia să îşi asume deciziile proaste şi păguboase pe care le-a luat, îi vom determina să ne ofere răspunsuri şi soluţii la problemele pe care le-am tot ridicat, mă refer la salarii majorate, volum mai mare de activitate, transparenţă în decizii etc.. De asemenea, vom face tot ceea ce va fi necesar astfel ca Administraţia să respecte prevederile legale ale contractului colectiv de muncă, să putem relua negocierile, pentru că numai printr-un dialog constructiv putem soluţiona situaţia incertă şi defavorabilă prin care trecem de luni bune, situaţii create, exclusiv, de către Administraţie”.
Vom reveni!