Jandarmii constănțeni asigură liniștea publică la meciul Farul Constanța-C.F.R. 1907 Cluj
Mâine seară, de la orele 20.00, F.C.V. Farul Constanța întâlnește sportivii de la F.C. C.F.R. 1907 Cluj. Cum evenimentul sportiv de pe stadionul Central al Complexului Academiei de Fotbal ,,Gheorghe Hagi”, din localitatea Ovidiu, se anunță unul foarte disputat, jandarmii Grupării Mobile Constanţa, vor acționa în zonele din imediata apropiere a stadionului, pentru prevenirea apariției unor evenimente de natură să afecteze climatul de ordine și siguranță publică.
“Având în vedere interesul crescut al suporterilor pentru acest meci, pentru evitarea creării de ambuteiaje și a timpilor mari de așteptare la porțile de acces, reamintim faptul că accesul în stadion se va face începând cu ora 18.30”, transmit reprezentanții Grupării Mobile Constanţa.
Jandarmii au întocmit și un scurt ghid al comportamentului civilizat al suporterilor, în baza Legii 4/ 2008, privind prevenirea şi combaterea violenţei cu ocazia competiţiilor şi a jocurilor sportive:
– sã nu săvârşeascã fapte, acte sau gesturi obscene, să profereze ori să scandeze injurii, cuvinte sau expresii jignitoare ori vulgare, precum şi ameninţări cu acte de violenţă împotriva celorlalţi spectatori, oficiali, jucãtori sau a bunurilor acestora;
– sã nu arunce asupra celorlalţi spectatori, asupra oficialilor sau a jucătorilor, asupra forţelor de ordine sau a personalului de ordine şi siguranţã, asupra bunurilor mobile şi imobile aflate în incinta bazei sportive, precum şi în direcţia suprafeţei de joc cu obiecte de orice fel sau cu substanţe corozive ori care murdăresc;
– să nu introducã în arena sportivã inscripţii, embleme, pancarte, bannere, afişe, steaguri sau alte suporturi ce conţin simboluri, sloganuri, imagini ori texte cu conţinut obscen;
– sã nu escaladeze gardurile care delimiteazã spaţiul de joc sau gardurile interioare de separare a sectoarelor;
– sã nu pătrundă în stare vãditã de beţie sau să consume băuturi alcoolice în arena sportivă;
– să nu refuze supunerea la efectuarea controlului corporal preventiv şi al bagajelor de cãtre forţele de ordine;
– sã nu se caţere pe gardul care delimiteazã spaţiul de joc de tribună;
– sã nu provoace ori sã participe efectiv la scandal în incinta bazei sportive ori, după caz, a arenei sportive;
– sã nu îşi ascundă faţa cu articole de îmbrãcãminte sau alte accesorii, cu intenţia de a împiedica identificarea.
“Să nu uităm că: FAIR-PLAY reprezintă o conduită onestă în orice situație și presupune acceptarea cu demnitate atât a înfrângerii, cât și a victoriei, mai spun jandarmii constănțeni”.