Un tânăr din Mangalia s-a dus la plimbare beat și fără carnet: a fost prins în stațiunea Olimp
Ieri, 25 februarie a.c., în jurul orei 05.30, polițiști din cadrul Poliției stațiunii Neptun au identificat un bărbat, de 19 ani, care a condus un autoturism pe strada Trandafirilor din stațiunea Olimp având suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru perioada în curs.
Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o valoare de 0.61 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind condus la spital pentru prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.
Băiatul s-a ales cu dosar de cercetare penală.
Sura foto: pexels.com