22 noiembrie 2024 17:14

Măsuri speciale ale Jandarmeriei Constanța la meciul dintre F.C.V. Farul Constanța şi A.C.S. Sepsi OSK Sfântu Gheorghe

Jandarmeria

Jandarmeria

Marți, 28 februarie, începând cu ora 20.30, pe stadionul Central al Complexului Academiei de Fotbal ,,Gheorghe Hagi” din localitatea Ovidiu se va desfășura meciul de fotbal dintre F.C.V. Farul Constanța şi A.C.S. Sepsi OSK Sfântu Gheorghe.

Pentru desfășurarea în condiții optime a evenimentului sportiv, jandarmii Grupării Mobile Constanţa vor acționa în zonele din imediata apropiere a stadionului, pentru prevenirea apariției unor evenimente de natură să afecteze climatul de ordine și siguranță publică.

Având în vedere interesul crescut al suporterilor pentru acest meci, pentru evitarea creării de ambuteiaje și a timpilor mari de așteptare la porțile de acces, reaminitim faptul că accesul în stadion se va face începând cu ora 19.00.

 

Totodată, precizăm că legislația în vigoare interzice următoarele:

  • deținerea, folosirea sau efectuarea oricăror operațiuni cu materiale pirotehnice;
  • afișarea de inscripții care incită la ură națională, rasială, religioasă sau la discriminări de orice fel și la violență;
  • accesul în arenă cu substanțe toxice, băuturi alcoolice, recipiente, corpuri contondente, cuțite, pumnale ori alte asemenea obiecte, care pot pune în pericol siguranța participanților;
  • aruncarea asupra celorlalţi spectatori, asupra oficialilor sau a jucătorilor, asupra forţelor de ordine sau a personalului de ordine şi siguranţă, asupra bunurilor mobile şi imobile aflate în incinta bazei sportive, precum şi în direcţia suprafeţei de joc cu obiecte de orice fel sau cu substanţe corozive ori care murdăresc.

Participanții trebuie să respecte măsurile stabilite de organizator și de forțele de ordine, pe traseele către locul de desfășurare a meciului, în apropierea și în incinta arenei sportive și sunt obligați să se supună la efectuarea controlului corporal preventiv şi al bagajelor de către forţele de ordine.

Recomandăm spectatorilor să nu se implice în incidente care ar putea duce la tulburarea ordinii şi liniştii publice, delimitându-se de orice formă de violenţă verbală sau fizică ce ar putea conduce la manifestări violente.