24 noiembrie 2024 13:12

Asociația Elevilor din Constanța (AEC) se va judeca din nou cu Ministerul Educației la Curtea Constituțională, pe subiectul transportului elevilor

COMUNICAT

Asociația Elevilor din Constanța (AEC) se va judeca din nou cu Ministerul Educației la Curtea Constituțională, pe subiectul transportului elevilor, în urma sesizării Curții Constituționale de către Curtea de Apel Constanța.

Vineri, 24 martie a.c. , Curtea de Apel Constanța s-a pronunțat în dosarul dintre Asociația Elevilor din Constanța și Ministerul Educației asupra ordinului de ministru ce reglementează sumele forfetare. Instanța a admis ridicarea unei excepții la Curtea Constituțională asupra OUG nr. 159/2022, ordonanță ce a blocat gratuitatea elevilor la transportul județean.

Amintim că OUG nr. 159/2022 a fost adoptată anterior pronunțării CCR pe altă ordonanță cu text aproape identic, în scopul blocării efectelor deciziei Curții, anume reintroducerea gratuității elevilor la transport. Ordonanța a fost adoptată în ciuda semnalelor venite din partea organizațiilor de elevi din țară, cu o săptămână înainte de pronunțarea CCR, fiind astfel vădit neconstituțională.

În urma cazului Caracal, Parlamentul a adoptat Legea nr. 226/2020, prin care a prevăzut gratuitatea elevilor la transport. Aceasta nu a fost niciodată aplicată, iar în vara anului 2021, fostul ministru Sorin Cîmpeanu a promovat OUG nr. 50/2021, prin care gratuitatea a fost tăiată.

Asociații de elevi, operatori de transport și Avocatul Poporului au ridicat excepții de neconstituționalitate asupra OUG, iar aceasta a fost declarată ca neconstituțională. Deși OUG nr. 50/2021 încă se afla pe circuitul legislativ, Guvernul a adoptat, printr-un gest de aroganță, o nouă ordonanță de urgență.

Legiferarea abuzivă, prin ordonanță de urgență, trebuie să se oprească! Elevii trebuie să beneficieze de transport gratuit, reglementat în mod eficient și democratic, de către Parlament!

“Este deja a doua oară când ajungem la Curtea Constituțională cu o ordonanță ce reglementează transportul elevilor. OUG nr. 159/2022 a fost adoptată într-un gest de sfidare față de Parlament, Constituție, și democrație, cu unicul scop de a bloca efectele Deciziei CCR nr. 16/2022. Guvernul trebuie să își asume, odată pentru totdeauna, faptul că legiferarea prin OUG a transportului elevilor a avut efecte dezastruoase, și să oprească acest cerc vicios.”- Ariana Dudună, președinte AEC.

BIROUL DE PRESĂ AL ASOCIAȚIEI ELEVILOR DIN CONSTANȚA