3 milioane de lei pentru reabilitarea blocurilor din Mangalia, pierdute

Reprezentanţii Primăriei Mangalia au convocat astăzi, 16 octombrie, o întâlnire cu asociaţiile de proprietari din localitate, prilej cu care preşedinţii acestora au putut să îşi prezinte nemulţumirile şi întrebările referitoare la situaţia în care se află oraşul lor.

Prima dintre probleme, cea a anvelopării blocurilor, a fost şi cea mai dezbătută. Preşedinţii de asociaţii s-au declarat nemulţumiţi de faptul că nu li se indică un preţ pentru cota-parte de 20% pe care locatarii trebuie să o achite în cadrul programului naţional de reabilitare termică. Edilul local, Cristian Radu, a declarat că primăria a pierdut o finanţare de 3 milioane de lei (cu care se puteau reabilita 10 blocuri) din cauza faptului că „nu ne-am făcut temele“. Concret, preşedinţii nu au reuşit, din cauza celor din asociaţii care refuză să semneze acordul de principiu, să strângă semnăturile necesare pentru ca, într-o etapă ulterioară, să se realizeze studii de fezabilitate care ar stabili preţul ce ar urma să fie achitat de proprietari. La rândul lor, preşedinţii spun că, în cazul în care unii proprietari şi-au făcut singuri reabilitarea termică, aceştia nu mai doresc să îşi dea acordul prin care vecinii care nu şi-au refăcut faţadele să beneficieze de lucrări achitate, în procent de 20%, tot de cei ce şi-au plătit repararea exterioarelor.

Primarul Radu a spus că, în aceste cazuri, nu poate face studii de fezabilitate pentru 5-10 blocuri şi că, prioritare la reabilitare vor fi blocurile unde s-au strâns acordurile locatarilor. „La sfârşit, vă vor spune cei ce şi-au făcut reabilitarea dacă e bine sau nu. Cine doreşte reabilitare termică să vină la primărie să solicite acest lucru. După strângerea de semnături vom trece la efectuarea studiilor de fezabilitate şi stabilirea preţului pentru fiecare apartament“, a declarat Cristian Radu.

Acesta a reafirmat faptul că Mangalia va avea apă caldă şi căldură la un preţ de sub 300 de lei/gigacaloria, dar şi că va micşora preţul metrului cub de apă rece, care a fost scumpit în urmă cu câteva zile, la 7,66 lei.

Preşedinţii de asociaţii s-au mai plâns de mizeria care zace pe străzile din Mangalia şi staţiuni, de numărul de câini vagabonzi, dar şi de faptul că sunt achitate, lunar, sume foarte mari pentru ajutoarele sociale, deşi beneficiarii acestora refuză să iasă la muncă în folosul comunităţii.

5 comments for “3 milioane de lei pentru reabilitarea blocurilor din Mangalia, pierdute

Comments are closed.