22 noiembrie 2024 5:15

(GALERIE FOTO) A fost inaugurat sediul PSD Mangalia. Filiala are 1.000 de membri și își va desemna candidatul la primărie în scurt timp

PSD Mangalia

PSD Mangalia

PSD s-a mutat în casă nou: noul sediu se află pe bulevardul 1 Decembrie 1918 și a fost inaugurat, astăzi, în prezența liderilor de la Constanța și a membrilor și simpatizanților filialei locale.

Printre invitații la eveniment s-au numărat Felix Stroe, președintele PSD Constanța, Ion Dumitrache, președintele Organizației Municipale PSD Constanța, subprefectul Marilena Dragnea, senatorul Nicolae Moga, Mariana Gâju, primarul comunei Cumpăna și președinte al Organizaţiei Județene a Femeilor Social Democrate Constanța și Daniel Gheorghe Georgescu, primarul de la Limanu si viceprimarului Mihai Feodorof.

Înainte de evenimentul festiv, liderii PSD Mangalia și invitații de onoare ai formatiunii s-au întrunit într-o scurtă ședință de lucru.

Membrii PSD Mangalia au discutat, pe scurt, care va fi programul de acțiuni și întâlniri din perioada imediat următoare, mai ales că, alegerile locale ar putea fi organizate odată cu cele europarlamentare, adică pe 9 iunie 2024.

Președintele PSD Mangalia, Neculai Tănasă, afirmă că, la Mangalia, organizația are peste 1.000 de membri și că, pe lista scurtă a potențialilor candidați la primărie se află trei nume, cunoscute în rândul cetățenilor. „Toți cei trei potențialii candidați sunt născuți în Mangalia, cu certificat de naștere aici. În scurt timp vom anunța și numele celui care va candida la primăria Mangalia”, ne-a spus Neculai Tănasă.

Prezent la eveniment, liderul PSD Constanța, Felix Stroe, ne-a declarat: „Vin foarte des la Mangalia, pentru că am fost doi ani președinte la această filială. Îmi place să cred că am construit o organizație puternică.

Mă leagă de Mangalia cariera mea profesională, cariera mea politică, prietenia mea cu foarte mulți membri din PSD Mangalia. Astăzi au declanșat oficial bătălia electorală, este o organizație puternică, cu o mie de oameni. Candidatul la primărie va fi desemnat de ei”.