Bărbatul din Mangalia care a ademenit cu dulciuri doi copii și i-a abuzat sexual a apărut, azi, în fața judecătorilor
Astăzi, 12 martie 2024, s-a judecat pe fond dosarul ce-l vizează pe inculpatul N. Ionuţ, acuzat că a agresat, anul trecut, la domiciliul său, doi băieţi în vârstă de 7 şi respectiv 12 ani, în perioada iunie 2022 – octombrie 2023.
Inculpatul a fost prezent prin videoconferinţă, iar după ce instanţa a dat citire rechizitoriului, a declarat că recunoaşte în totalitate faptele reţinute în sarcina sa. Astfel, a dorit să beneficieze de procedura simplificată care are ca avantaj pentru inculpat reducerea pedepsei cu o treime. În sala de judecată au fost prezenţi şi părinţii celor doi băieţi agresaţi care au declarat că s-au constituit părţi civile. Astfel, una dintre familii solicită daune morale în cuantum de 20.000 de lei, iar cealaltă în cuantum de 50.000 de euro.
Potrivit rechizitoriului, individul i-a atras pe copii în apartamentul său cu bani şi dulciuri. În urma percheziţiilor care s-au făcut în locuinţa acestuia, au fost găsite în telefon şi calculatorul inculpatului numeroase materiale pornografice care arată deviaţia acestuia şi înclinaţia către pedofilie.
În momentul punerii concluziilor, atât procurorul, cât şi avocatul părţilor vătămate au solicitat condamnarea inculpatului, iar pedeapsa stabilită să fie executată în regim de detenţie. De asemenea, au solicitat instanţei să aibă în vedere traumele suferite de către cei doi băieţi care vor avea foarte mulţi ani nevoie de terapie pentru a depăşi traumele suferite. De asemenea, s-a solicitat instanţei admiterea celor două acţiuni civile, astfel ca părinţii celor doi copii să primească 20.000 lei, respectiv 50.000 de euro, potrivit evaluărilor pe care le-au făcut în funcţie de şedinţele de terapie ce vor urma.
Instanţa a rămas în pronunţare, urmând ca în zilele următoare să-i stabilească pedeapsa acestui individ prea periculos să fie lăsat în libertate.