22 noiembrie 2024 5:00

Accident la Mangalia! Două autoturisme, conduse de două șoferițe, s-au ciocnit. Una dintre femei, posibil drogată

Accident, tamponare

Accident, tamponare

Ieri, 30 iunie 2024, în jurul orei 15.35, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Mangalia – Biroul de Siguranță Rutieră au fost sesizați cu privire la faptul că pe D.N. 39 s-a produs un accident rutier (tamponare).

Polițiștii deplasați la fața locului au constatat că impactul s-a produs între două autoturisme, conduse de două femei, de 30 de ani, respectiv 43 de ani.
Acestea au fost testate cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

În urma testării cu aparatul din dotare, în cazul femeii de 43 de ani au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive.
Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise.

Pe aceeași temă:

Alcoolemie RECORD depistată la un șofer din Techirghiol. A dat peste cap aparatul Drager