19 septembrie 2024 19:09

Accident rutier la Mangalia. Două mașini s-au ciocnit pe strada Matei Basarab. Unul dintre șoferi ar fi fost DROGAT

Mașina poliției

Mașina poliției

La data de 19 august 2024, în jurul orei 09.55, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Mangalia – Biroul de Siguranță Rutieră au fost sesizați cu privire la faptul că pe strada Matei Basarab a avut loc un accident rutier (tamponare).

Polițiștii deplasați la fața locului au constatat că impactul s-a produs între două autoturisme, conduse de doi bărbați, de 34 de ani, respectiv 37 de ani.

Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul, în cazul bărbatului de 34 de ani, fiind 0,21 mg/l alcool pur în aerul expirat.

De asemenea, în urma testării acestuia cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive.

Persoana în cauză a fost transportată la spital, pentru prelevarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului de substanțe interzise.