Rămas fără salariu, fostul primar Cristian Radu cere judecătorilor să-i deblocheze conturile!
Cristian Radu
În cursul zilei de ieri, într-un mare mister, fostul primar, Cristian Radu s-a aflat la Tribunalul Constanţa, în jurul orei 11.00. Dosarul nu a fost publicat pe portalul instanţelor, fiind inclus în categoria cauzelor confidenţiale.
Este vorba despre un nou termen de judecată în dosarul penal în care Radu este acuzat pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită, în formă continuată şi spălarea banilor.
Mai exact, ieri în Dosarul Penal nr. 6527/118/2025/a25 a fost analizată o nouă verificare a măsurii asiguratorii a sechestrului instituit asupra conturilor fostului primar. Acesta a cerut magistraţilor înlocuirea, parţială, a sechestrului asigurător.
Cauza a rămas în pronunţare, soluţia urmând să fie dată astăzi.
Reamintim, Cristian Radu a fost reţinut şi arestat timp de 7 luni, ulterior fiind plasat sub control judiciar, măsură preventivă sub imperiul căreia se află şi în prezent.
O dată cu libertatea, Radu şi-a pierdut şi funcţia de primar, deoarece timp de 6 luni consecutiv nu şi-a exercitat funcţia publică.