26 aprilie 2025 11:53

ATENȚIE! Se reiau antrenamentele militare pe mare, la Mangalia, Limanu și raioanele de instrucție din Marea Neagră

exercitii pe mare
image_pdf

Reprezentanții Centrului de Perfecționare Operații Speciale Navale Mangalia informează că, în perioada 28.04.2025 – 17.05.2025, militarii din cadrul UM 02660 vor relua activitățile de instruire și antrenamente specifice pe mare.

Exercițiile militare cu ambarcațiuni rapide vor avea loc pe raza Portului Militar Mangalia, insula Mangalia, laguna Limanu și raioanele de instrucție din Marea Neagră, cu trageri simulate cu muniție de manevră, pe timp de zi și de noapte.

Reprezentanții MApN precizează că aceste activități vor produce zgomot specific și pot crea, de asemenea, disconfort în rândul populației.

Pe această cale, militarii din cadrul acestei structuri mai subliniază faptul că s-au luat toate măsurile necesare pentru a nu pune în pericol siguranța populației și a mediului înconjurător.

Sursa foto: Navy.ro

Lasă un răspuns