26 august 2025 20:26

Adrian Sârbu rămâne viceprimarul comunei Tuzla. A fost retras de pe ordinea de zi proiectul care viza eliberarea sa din funcție, inițiat de Bogdan Dicu (PNL)

Adrian Sârbu
image_pdf

Consiliul local Tuzla s-a reunit, astăzi, 26 august 2025, în ședință ordinară. Unul dintre punctele de pe ordinea de zi a vizat „eliberarea din funcție a viceprimarului prin demitere”.

Proiectul, inițiat consilierul PNL Bogdan Dicu, a fost retras, ulterior, de pe ordinea de zi.

Reamintim că, în februarie 2025, viceprimar al comunei Tuzla a fost ales, cu 11 voturi pentru din 15 consilieri, Adrian Sârbu (președintele PNL Tuzla).

Al doilea candidat PNL, Bogdan Cristian Dicu a obținut 3 voturi.

Deși sunt în același partid, cei doi liberali, Adrian Sârbu și Bogdan Dicu, se pare că nu se înțeleg deloc. Cel din urmă a inițiat, pentru întâlnirea de astăzi, un proiect prin care ar fi vrut să îl dea jos pe actualul viceprimar, pe care l-a acuzat de mai mute nereguli, printre care și faptul că a dovedit „lipsă de iniţiativă și argumentare administrativă” și că nu ar mai face parte din structurile partidului liberal.

Proiectul nu a mai ajuns să fie supus la vot: inițiatorul a renunțat la el, HCL-ul fiind retras de pe ordinea de zi a ședinței.

Adrian Sârbu rămâne, astfel, în continuare, viceprimarul comunei Tuzla.

Lasă un răspuns