Deputatul Daniel Georgescu ridică batista de pe ţambal! Parlamentarul a cerut viceprimarului informaţii despre blocajul financiar al Direcţiei de Cultură Mangalia

Daniel Georgescu, Lucian Nichita
Cu toate că de la venire, actualul viceprimar a încercat să alunge din mintea cetăţenilor toate ilegalităţile şi lucrurile rele pe care administraţia Radu le-a făcut în cei 13 ani de „domnie”, iată, că mizeria ce se vrea ascunsă, iese de sub preş tot mai mult.
Astfel, nu este săptămână să nu aflăm încă o ilegalitate a primarului suspendat şi arestat, precum şi a membrilor echipei sale, membri care au tăcut, din diverse motive, unii pentru a-şi păstra funcţiile, alţii pentru a nu-şi pierde avantajele.
De existenţa caracatiţei şi mafiei şpăgilor am aflat după arestarea celui mai apropiat om al lui Radu, în persoana lui Dorinel Colgiu, acuzat de trafic de influenţă, acesta recunoscând că a luat şpagă ani întregi pentru sine, dar şi pentru primar.
A urmat însuşi Cristian Radu, care este acuzat de către procurorii DNA de luare de mită şi spălare de bani, în sarcina sa fiind reţinute 6 infracţiuni, care se adaugă la celălalt dosar de corupţie în care este acuzat de abuz în serviciu, prejudiciile totale fiind de ordinul milioanelor de euro.
Nu a durat mult şi am aflat, oficial, cu toate că ilegalităţile erau de notorietate, cu ce se ocupa Poliţia Locală Mangalia, care a fost asmuţită de către Radu prin fostul şef al instituţiei, Laurenţiu Zamfir, împotriva agenţilor economici din oraş, pe care edilul îi dorea faliţi. Mai mult, Zamfir a recunoscut faptul că din banii luaţi cu japca de la operatorii economici, îi cumpăra haine de firmă lui Radu, din mita colectată, oprindu-şi şi el un procent, redus, susţine el.
Despre spitalul bolnav, ştim la fel de multe, singura care se bucură de prosperitate şi bunăstare, fiind doar managera, care primeşte un salariu ameţitor, mai mare decât al şefului statului!
Ei bine, seria ilegalităţilor de sub umbrela lui Radu a continuat, astfel că zilele trecute am publicat lista cu rău-platnici, întocmită de către ANAF, pe care se află şi Direcţia de Cultură şi Sport Mangalia, condusă de ani buni de către Lucian Nichita, cel care avea şi rolul de cameraman, fiind cel care îl filma, zilnic, pe Radu pentru TIK TOK! Datoriile instituţiei sar de 110.000 euro (552.930 lei), reprezentând datorii fiscale către bugetul de stat.
Mai exact, conducerea Direcţiei nu ar fi achitat, timp de 2 ani, contribuţiile către stat pentru angajaţi.
Deoarece la nivel local, fluxul de informaţii publice este direcţionat de către viceprimar doar în anumite direcţii media, l-am contactat telefonic pe deputatul Daniel Gheorghe Georgescu pentru a ne expune un punct de vedere despre situaţia şocantă în care a ajuns Direcţia de Cultură şi Sport din cadrul Primăriei Mangalia.
„Am aflat cu surprindere din mass-media că Direcţia a acumulat debite uriaşe către bugetul de stat. Consider că situaţia este extrem de gravă şi mă întreb dacă în perioada celor doi ani, în care nu s-au achitat contribuţiile sociale, angajaţilor le-au fost eliberate adeverinţe necesare la cabinetele medicilor de familie ori băncilor, în ideea în care unii salariaţi ar fi avut nevoie să contracteze un credit bancar. Dacă s-au eliberat astfel de adeverinţe, rezulta că angajatorul nu înregistrează datorii?
Tocmai pentru a afla cum s-a ajuns la această situaţie gravă şi dacă s-a încălcat sau nu legea, am trimis către Primăria Mangalia, în atenţia viceprimarului, adresă prn care am solicitat informaţii. Concret, doresc să aflu care este situaţia financiară actuală a Direcţiei, dacă instituţia are datorii şi către terţi sau doar către bugetul de stat, care este cuantumul defalcat al acestora şi ce reprezintă acestea (contribuţii salariale, impozite, facturi neachitate).
De asemenea, am cerut informaţii privind structura de personal a Direcţiei, numărul funcţiilor ocupate şi modul în care s-a realizat numirea actualului director, Lucian Nichita, cu menţionarea actului administrativ prin care a fost pus în funcţie (decizia a Consiliului de Administraţie, dispoziţie, hotărâre etc.). Nu în ultimul rând, în contextul „listei ruşinii”, publicată în media, am cerut să mi se comunice dacă o parte din debitul de 552.930 lei este aferntă bugetului asigurărilor sociale, CAS, CASS”.
Parlamentarul ne-a mai declarat faptul că, recent, a mai trimis o adresă către Primăria Mangalia, prin care a solicitat informaţii cu privire la o altă neregulă depistată la nivel local şi de instituţie, însă până în prezent nu a primit niciun răspuns de la viceprimar. „Sper să nu fiu nevoit să mă adresez instanţei de judecată pentru a obţine aceste informaţii de interes public”, a mai precizat deputatul Daniel Gheorghe Georgescu pentru „Ediţia de Sud.
FOTO: Facebook