Sute de grame de droguri de mare risc, ÎNGROPATE pe câmp: Doi dealeri constănțeni au fost arestați
Droguri
Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Constanța, au documentat activitatea infracțională a două persoane, de 30 și 34 de ani, cercetate pentru trafic de droguri de mare risc și efectuare, fără drept, de operațiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive.
La data de 14 ianuarie 2026, un echipaj al Direcției Generale de Poliție Locală Constanța a surprins în flagrant delict cele două persoane, în timp ce ar fi deținut în autoturism, în scopul comercializării, 30 de grame de amestec de substanță vegetală impregnată cu ADB-BUTINACA și ADB-4en-PINACA (drog de mare risc).
Ulterior, în urma a două percheziții domiciliare efectuate de polițiști, la data de 15 ianuarie 2026, persoana de 30 de ani ar fi predat aproximativ 390 de grame de substanță psihoactivă N-ethylpentedrone, pe care ar fi îngropat-o pe un teren viran.
Din probatoriul administrat a rezultat că produsul psihoactiv urma să fie comercializat de către persoanele cercetate către consumatori, din municipiul Constanța.
La data de 15 ianuarie 2026, procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Constanța au dispus reținerea celor două persoane, ulterior, la aceeași dată, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Constanța a dispus arestarea preventivă a persoanei de 30 de ani și a respins propunerea formulată cu privire la arestarea preventivă a persoanei de 34 de ani.
Față de această încheiere, procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Constanța au formulat contestație.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul jandarmilor Grupării Mobile de Jandarmi Constanța.
Precizăm faptul că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale, prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
