10 martie 2026 20:38

Cristian Radu pleacă acasă! Judecătorii îl trimit în arest la domiciliu

Cristian Radu
image_pdf

Curtea de Apel Constanța a admis cererea primarului suspendat al Mangaliei și îl plasează în arest la domiciliu.

Iata decizia acestora:

Solutia pe scurt: admite contestația formulată de inculpatul RADU CRISTIAN, în prezent aflat în Penitenciarul Poarta Albă, împotriva încheierii pronunţată de Tribunalul Constanţa la data de 02.03.2026, în dosarul penal nr. 6527/118/2025/a6, încheiere pe care o desfiinţează parţial, sub aspectul constatării temeiniciei măsurii arestării preventive şi a menţinerii acesteia.

Rejudecând cauza, în limitele arătate: înlocuieşte măsura arestării preventive cu măsura preventivă a arestului la domiciliu pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 10.03.2026 şi până la data de 08.04.2026 inclusiv.

În baza art. 221 alin. 1 C.pr.pen., pune în vedere inculpatului RADU CRISTIAN ca pe durata măsurii arestului la domiciliu să nu părăsească locuinţa din (….), fără permisiunea judecătorului de cameră preliminară sau a instanţei de judecată.

Dispune punerea în libertate a inculpatului RADU CRISTIAN de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 19/JDL emis la data de 27.08.2025 de către Curtea de Apel Constanța în dosar nr. 4230/118/2025 și plasarea sa în arest la domiciliul situat în municipiul Constanța, (….), dacă nu este reţinut sau arestat în altă cauză.

Pe durata măsurii arestului la domiciliu inculpatul este obligat să se prezinte să se prezinte la organul judiciar în faţa căruia se află cauza, ori de câte ori este chemat şi să nu comunice, în niciun fel, cu inculpatul Vasilache Adrian Ștefan și nici cu martorii Colgiu Dorinel; Stoica Silviu; Mătăsaru Marian-Henk; Zamfir Laurențiu; Moraru Florin; Maganu Bogdan; Caracostea Cătălin-Mihail; Stănică Adrian; Ion Lucian; Drăgan Elena; Gheorghe Ana-Maria; Stamate Claudiu; Șoldea Daniel; Ceaușescu Vasile – Andrei; Boziean Ana-Maria; Huhulea Nicoleta; Mălăescu Liliana; Țabără Marlena; Șerbănescu Oana-Mirela; Angelescu Dragoș; Călin Didi-George; Caracostea Mirela; Ciocănel Andreea; Menabit Ozghiun; Păpălu George-Cristian; Petrișor Lucian; Stoica Laura-Nicoleta; Tarce Vasile-Ioan; Andrei Claudia; Iosif Mariana; Na?cu Ștefan; Boroianu Robert Aurel; Dan Alina.

Atrage atenţia inculpatului că pe durata măsurii arestului la domiciliu poate părăsi locuinţa doar pentru a se prezenta în faţa organelor judiciare, la chemarea acestora, iar în cazuri urgente, pentru motive întemeiate, poate părăsi locuinţa fără încuviinţarea judecătorului de cameră preliminară sau instanţei de judecată, pe durata de timp strict necesară, informând imediat despre aceasta Biroul de Supravegheri Judiciare din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale – I.P.J. Constanța.

Atrage atenţia inculpatului că, în caz de încălcare cu rea – credinţă a măsurii sau obligaţiilor stabilite în sarcina sa prin prezenta încheiere, măsura arestului la domiciliu poate fi înlocuită cu măsura arestării preventive.

Desemnează Biroul Supravegheri Judiciare din cadrul IPJ Constan?a pentru supravegherea respectării măsurii arestului la domiciliu şi a obligaţiilor stabilite prin prezenta încheiere în sarcina inculpatului.

Atrage atenţia Biroului de Supravegheri Judiciare din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale – I.P.J. Constanța, să verifice periodic respectarea de către inculpat a măsurii şi a obligaţiilor impuse prin prezenta încheiere, iar în cazul în care constată încălcări ale acestora să sesizeze de îndată organul judiciar în faţa căruia se află cauza.

Menţine celelalte dispoziţii ale încheierii penale contestate care nu sunt contrare prezentei încheieri. Ia act de faptul că inculpatul a fost asistat de apărători aleși.

Definitivă

Lasă un răspuns

Continut protejat. Contactati redactia!