Dosarul Avocaților a ajuns la Înalta Curte de Casație și Justiție: Procurorii DNA, Cristian Radu, mai mulți funcționari și UAT Mangalia, nemulțumiți de decizia judecătorilor constănțeni
Înalta Curte
La Înalta Curte de Casație și Justiție a fost înregistrat astăzi, 20 aprilie, apelul primarului suspendat Cristian Radu și al procurorilor DNA la decizia Curții de Apel Constanța.
Dosarul înregistrat astăzi la ICCJ se află în procedură de cameră preliminară. Primul termen de judecată urmează a fi alocat ulterior.
Aât DNA Constanța, cât și inculpații din dosar au făcut apel la decizia magistraților din Constanța.
Iată părțile din dosar:
- PÎCCJ – DNA- ST. CONSTANŢA – Apelant
- RADU CRISTIAN – Apelant (Inculpat)
- BOIŢĂ PETRINA – Apelant (Inculpat)
- DUMITRANA ROMULUS – Intimat (Inculpat)
- CĂLIN DIDI GEORGE – Apelant (Inculpat)
- VLĂDESCU DANIEL – Apelant (Inculpat)
- FOTIN DIANA IONELA – Intimat (Inculpat)
- NEGRU MARIA – Intimat (Inculpat)
- GRIMBERG ANDREI COSTIN – Intimat (Inculpat)
- UAT MANGALIA – Apelant (Parte civilă)
Reamintim, Curtea de Apel Constanța a decis, pe 13 martie:
- Respinge cererea formulată de inculpata Boiţă Petrina privind constatarea nulităţii unor acte de urmărire penală.
- Respinge cererea formulată de inculpatul Radu Cristian privind constatarea nulităţii absolute a procedurii de cameră preliminară şi a actelor de urmărire penală.
- Respinge cererile de schimbare a încadrării juridice a faptei formulate de inculpaţii Radu Cristian şi Negru Achită inculpatul RADU CRISTIAN, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu asimilat infracțiunilor de corupție, (95 de acte materiale), întrucât fapta nu a fost comisă cu vinovăţia prevăzută de lege.
- Achită inculpata BOIȚĂ PETRINA, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu asimilat infracțiunilor de corupție, (111 acte materiale), întrucât fapta nu a fost comisă cu vinovăţia prevăzută de lege.
- Achită inculpatul DUMITRANA ROMULUS, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu asimilat infracțiunilor de corupție (45 acte materiale), întrucât fapta nu a fost comisă cu vinovăţia prevăzută de lege.
- Achită inculpatul CĂLIN DIDI GEORGE, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu asimilat infracțiunilor de corupție (25 acte materiale), întrucât fapta nu a fost comisă cu vinovăţia prevăzută de lege.
- Achită inculpatul VLĂDESCU DANIEL, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu asimilat infracțiunilor de corupție (44 acte materiale), întrucât fapta nu a fost comisă cu vinovăţia prevăzută de lege.
- Achită inculpata FOTIN DIANA-IONELA, pentru săvârțirea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu asimilat infracțiunilor de corupție (3 acte materiale), întrucât fapta nu a fost comisă cu vinovăţia prevăzută de lege.
- Achită inculpata NEGRU MARIA, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu asimilat infracțiunilor de corupție (63 acte materiale), întrucât fapta nu a fost comisă cu vinovăţia prevăzută de lege.
- Achită inculpatul GRIMBERG ANDREI COSTIN, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu asimilat infracțiunilor de corupție (95 acte materiale), întrucât fapta nu a fost comisă cu vinovăţia prevăzută de lege.
- În temeiul art. 397 alin.1 Cod procedură penală în referire la art. 25 Cod procedură penală respinge acţiunea civilă formulata de partea civila UAT Municipiul Mangalia în contradictoriu cu inculpaţii, ca nefondată.
- Ridică, la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, măsura sechestrului asigurător dispusă asupra bunurilor mobile, imobile, prezente şi viitoare şi asupra conturilor inculpaţilor Radu Cristian, Boiţă Petrina, Dumitrana Romulus, Călin Didi George, Vlădescu Daniel, Fotin Diana Ionela, Negru Maria şi Grimberg Andrei Costin.
Ce spunea DNA Constanța despre Dosarul Avocaților din Primăria Mangalia:
În iunie 2023, procurorii transmiteau un comunicat de presă în care arătau că „Direcția Națională Anticorupție – Serviciul teritorial Constanța a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților:
- RADU CRISTIAN, la data faptelor și în prezent primar al municipiului Mangalia, județul Constanța, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată,
- BOIŢĂ PETRINA, la data faptelor secretar al municipiului Mangalia, județul Constanța,
- DUMITRANA ROMULUS, la data faptelor administrator public al municipiului Mangalia, județul Constanța și persoană delegată cu atribuţii de Primar,
- CĂLIN DIDI GEORGE, la data faptelor director în cadrul Direcţiei juridice şi de administraţie publică locală şi ulterior director în cadrul Direcţiei de achiziţii publice şi programe de dezvoltare din cadrul primăriei municipiului Mangalia, județul Constanța,
- VLĂDESCU DANIEL, la data faptelor șef al Serviciului Juridic din cadrul primăriei municipiului Mangalia, județul Constanța,
- FOTIN DIANA-IONELA, la data faptelor Director al Direcţiei de Management Fiscal şi Control din cadrul primăriei municipiului Mangalia, județul Constanța,
- NEGRU MARIA, la data faptelor funcționar în cadrul Compartimentului Control Financiar Preventiv Propriu al Primăriei Municipiului Mangalia,
- Avocat în cadrul Baroului București, (GRIMBERG ANDREI COSTIN).
toți pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată,
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut, în esență, următoarea stare de fapt:
În perioada octombrie 2014 – decembrie 2017, inculpatul Radu Cristian, în calitatea menționată mai sus, cu încălcarea dispozițiilor legale, ar fi încheiat cu o societate de avocatură, reprezentată de inculpatul avocat în cadrul Baroului București, trimis în judecată în prezenta cauză, un număr de 95 de contracte având ca obiect asistenţa juridică şi reprezentarea primăriei municipiului Mangalia în dosarele aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti şi altor organe judiciare sau jurisdicționale. Este de precizat faptul că o parte dintre acestea ar fi fost încheiate în condițiile în care, la nivelul primăriei Municipiului Mangalia, existau deja contracte de asistenţă juridică încheiate cu o altă societate de avocatură, în care ar fi fost prevăzute onorarii și de peste 200 de ori mai mici față de cele stabilite în noile contracte.
În contextul menționat mai sus, primarul Cristian Radu ar fi beneficiat de ajutorul celorlalți șase inculpați, funcționari publici, care ar fi întocmit și semnat diverse acte (referate de necesitate, caiete de sarcini, etc.), ce ar fi stat la baza organizării unor proceduri formale de achiziție a serviciilor judiciare menționate mai sus.
Ca urmare a demersurilor menționate mai sus, primăria municipiului Mangalia a fost prejudiciată cu suma totală de 13.675.922 lei”.
Pe aceeași temă:
Primarul suspendat al Mangaliei scapă de condamnare în Dosarul avocaților. Decizia magistraților