28 martie 2024

Consilierii au decis: 8 septembrie – Ziua municipiului Mangalia

Consilierii locali din Mangalia au adoptat, miercuri, într-o şedinţă ordinară, un proiect de hotărâre privind declararea zilei de 8 septembrie ca „Ziua  Mangaliei”. În document se arată că alegerea acestei date are în vedere faptul că în ziua respectivă creştinii sărbătoresc Naşterea Maicii Domului sau „Sfânta Maria Mică”. Primarul Cristian Radu a declarat că municipalitatea va organiza, cu ocazia Zilei oraşului, mai multe evenimente specifice, în colaborare cu Biserica şi instituţiile culturale din Mangalia. În cadrul şedinţei CL, s-a mai votat pentru constituirea unei comisii de evaluare a ofertelor pentru achiziţia publică „Delegare de gestiune prin concesionare a serviciului public de salubrizare în municipiul Mangalia“. De asemenea, consilierii locali au aprobat o rectificare a bugetului pe anul în curs, precum şi utilizarea excedentului bugetar pe 2012. Cu aceeaşi ocazie, s-a votat amenajarea unei benzinării la ieşirea din oraş către 2 Mai, dar şi organizarea unei licitaţii publice deschise în vederea concesionării terenurilor ce aparţin domeniului public al municipalităţii, reprezentând parcări.