26 decembrie 2024 14:24

Premiera "Editia de Sud": Vasile Olan, reales în funcția de președinte al Organizației PC Mangalia

image_pdfimage_print

Vineri, după-amiază, în sala de spectacole a Casei de Cultură, s-a desfășurat Conferința Organizației Municipale Mangalia a Partidului Conservator. Punctul central al întâlnirii conservatorilor a fost alegerea noului Birou Permanent Local.

Fără a reprezenta o surpriză, consilierul local, ing. Vasile Olan a primit, încă o dată, girul membrilor filialei locale pentru a conduce organizația PC Mangalia pentru încă patru ani. La conferință au participat președintele Organizației Județene PC Constanța, senatorul Mircea Banias, președintele Organizației Județene de Femei, Mariana Bolcheș, prim-vicepreședintele PC Constanța, Dan Nicolae Rahău, precum și membri ai filialei locale, cu sau fără funcții de conducere. În total, au votat 180 de delegați, care nu s-au rezumat doar să completeze buletinele ce le-au fost înmânate, ci și-au exprimat și punctele de vedere legate fie de problemele personale, fie de neajunsurile Mangaliei și stațiunilor sudice.

Fostul și actualul lider al conservatorilor din Mangalia, ing. Vasile Olan a prezentat bilanțul activității partidului din ultimii patru ani, punctând faptul că dacă, în prezent, Mangalia o duce foarte rău din punct de vedere economic este din cauza vechii administrații. ”În decursul ultimilor patru ani, filiala noastră a evoluat, și-a sporit numărul de membri. Consider că activitatea pe care am avut-o a fost rodnică, în plus, la alegerile de anul trecut am obținut rezultate bune. Chiar dacă, în prezent, în cadrul Consiliului Local domnește o atmosferă de liniște și normalitate, ne presează datoriile foarte mari, lăsate de cel care și-a urcat ușa biroului pe acoperișul Primăriei. Din cauza acestor datorii uriașe, noi, consilierii locali, am fost nevoiți să ne împrumutăm de două ori. Debitele depășesc 400 de miliarde de lei vechi, sumă pe care noi toți, plătitorii de taxe și impozite din oraș, trebuie să o achităm. Sunt o persoană optimistă, care vrea să facă treabă, care atunci când promite, se ține de cuvânt. Ne-am propus ca la alegerile locale viitoare să obținem 4-5 mandate de consilier, deoarece avem o filială puternică, care pentru a dăinui, trebuie să aibă o continuă ascensiune”, a declarat președintele PC Mangalia.

Senatorul Mircea Banias, președintele OJ a PC Constanța a punctat faptul că deși formațiunea politică, în ansamblu, nu este foarte mare, contează calitatea membrilor, nu cantitatea acestora. ”Vă recomand să atrageți de partea dumneavoastră pe cei mai buni, care să se bată, peste trei ani, la alegerile locale, de la egal la egal, cu PSD și PNL”.

În urma exprimării votului, componența noului Biroul Permanent Local al PC Mangalia arată astfel:

Președinte – ing. Vasile Olan;

Președinte executiv – Dan Lucian Georgescu;

Prim-vicepreședinte – Victor Pavel;

Vicepreședinți: Senol Bechir, Dorinel Ciocâia, Dorin Octavian Croitoru, Costică Donțu, Sorin-Mihai Halibei, Cătălin Mardare, Ion Mangulică, Mihaela Popa;

Secretar general – Valentin Jerca;

Secretari executivi – Cristian Stănescu, Iuliana Surla, Ionela Stavarache, Lucian Vasilică Dache;

Trezorier – Angela Cristescu;

Președintele Organizației de Femei – Nicoleta Barbu;

Președintele Organizației de Pensionari – Ilie Surla;

Președintele Organizației de Tineret – Aurelia Huțanu.