A început demolarea barăcilor
Comunicat de presă
Primăria Mangalia a demolat, în cursul zilei de joi, o clădire insalubră, de la marginea cartierului de case al orașului, unde, până de curând, au locuit persoane fără adăpost sau forme legale. Locuitorii orașului au reclamat, în repetate rânduri, că în acele barăci cu risc de prăbușire se adăpostesc diverși indivizi, proveniți din alte zone ale țării, care au venit în Mangalia pentru a comite furturi, tâlhării sau spargeri de locuințe. Încă de acum doi ani, primarul Radu Cristian a luat decizia demolării acelor barăci, în condițiile legii. „Toți cei care locuiesc acolo și au un loc de muncă, au actele în regulă și duc copiii la școală vor primi locuințe sociale în alte imobile ale municipalității. Ceilalți, însă, care au venit în Mangalia să fure și să spargă case, nu mai sunt bineveniți în orașul nostru și trebuie să se întoarcă de unde au venit”, a declarat edilul urbei. Radu Cristian a mai spus că procedura de demolare a durat mult, din cauza procedurilor legale de aplicare a executărilor judecătorești. „Acum, avem documentația pentru toate barăcile de la marginea cartierului de case. Am demolat-o pe prima și vom continua și cu celelalte patru, pe măsură ce vom obține aprobarea CL”, a explicat primarul. El a mai spus că întreaga zonă va fi curațată și igienizată, terenul urmând a fi utilizat în interesul comunității. În imobilul demolat joi au locuit 16 familii, care au fost evacuate în ultimii doi ani pentru datoriile acumulate la utilități și chirie sau care au locuit aici fără forme legale. Procedura de evacuare a parcurs toate etapele specifice și s-a realizat în baza unor hotărâri judecătoreşti cu titlu executoriu. În zona respectivă, există mai multe clădiri de același tip, locuite de persoane fără documente de identitate sau care refuză plata utilităților. În baza deciziilor instanței, evacuările continuă, iar clădirile insalubre vor fi demolate.