22 noiembrie 2024 22:04

A început reabilitarea Aleii Teilor

alee1Zilele acestea, la Mangalia, au început lucrările de reabilitare a Aleii Teilor, aflată de pe vechea faleză a oraşului. Proiectul prevede sistematizarea Aleii Teilor pe o distanţă de 1,5 kilometri, pe porţiunea cuprinsă între Strada Vasile Pârvan şi Hotel President. Printre lucrările ce vor avea loc până pe 31 decembrie, dată la care acestea trebuie finalizate, se numără reabilitarea tramei stradale, modernizarea trotuarelor şi crearea unei zone de promenadă, între străzile Oituz şi Vasile Pârvan.

Potrivit edililor locali, proiectul, finanţat din fonduri europene, are o valoare de aproape 2 milioane de euro. Primarul Mangaliei, IMG_3031Cristian Radu, promite că, celebrii tei care au dat denumirea zonei, vor rămâne în picioare, iar una dintre unităţile de alimentaţie publică din zonă va recăpăta vechea utilitate, aceea de toaletă publică pentru turişti. “În proiectul de sistematizare a Aleii Teilor vor fi realizate căi de circulaţie din granit, unor spaţii de recreere, vor fi îmbunătăţite spaţiile verzi, plantaţi arbuşti şi flori şi vor fi montate bănci, rastele pentru biciclete, dar şi o fântână arteziană”, ne-a declarat Cristian Radu.

Renumitele dale din piatră, pe care sunt inscripţionate numele tuturor artiştilor invitaţi la Festivalul “Callatis”, şi care au făcut celebră faleza, cunoscută drept Aleea Stelelor de Mare, vor fi remontate la finalul lucrărilor.

Potrivit declaraţiilor primarului Cristian Radu, atât Parcul Evergreen, cât şi reabilitarea Aleii Teilor fac parte dintr-un proiect mai amplu, de modernizare a centrului oraşului.

alee

1 thought on “A început reabilitarea Aleii Teilor

  1. Superb,felicitari !
    Felicitari si pentru noul parc ce va fi construit !
    Pe cand un proiect si pentru amenajarea vechiului dig.E un calvar sa te plimbi pe el pana la farul vechi.

Comments are closed.