A IX-a ediţie a Concursului Internaţional „Copiii şi Marea”
Centrul Cultural „Euxin” din Mangalia găzduieşte, începând de marţi, 22 noiembrie 2016, expoziţia de creaţie plastică şi fotografie, cu participare internaţională, «COPIII ŞI MAREA», ediţia a IX-a. Proiectul, iniţiat şi coordonat de prof. pentru învăţământul primar Rodica Codău şi prof. Ghiulserin Sali de la Liceul Teoretic «Callatis» Mangalia, este inclus în CAER 2016, în competiţie intrând 1786 creaţii plastice realizate de copii de grădiniţă şi elevi ai claselor pregătitoare şi I-XII, 209creaţii literare(în limbile română, franceză şi engleză) realizate de elevi ai claselor II -XII şi 165 de fotografii realizate de elevi ai claselor I-XII.
Elevii participanţi provin din Turcia– Merzifon, Tekirdag, Corlu, Izmir şi Istanbul, Moldova-Ungheni, Polonia-Mielec şi Bydgosccz, Ungaria-Budapesta, Macedonia–Prilep, Bulgaria– Dobrich şi Slovacia-Turie, precum şi din 32 de judeţe ale ţării noastre, din grădiniţe şi şcoli de stat sau particulare, din şcoli speciale pentru deficienţe motorii sau de auz, precum şi din liceele de artă.
Jurizarea lucrărilor a fost asigurată de către reprezentanţi ai Primăriei Mangalia, ISJ Constanţa, Radio Constanţa, Asociaţiei Părinţilor din Liceul Teoretic «Callatis» Mangalia, scriitorul Emilia Dabu, membru al Uniunii Scriitorilor din România, dr. Tatiana Odobescu, directorul Complexului Cultural “Callatis”, psih. Carmen Faliboga, preşedinte al Organizaţiei „Salvaţi Copiii”, filiala Constanţa şi de profesori de specialitate din grădiniţe, şcoli şi licee din Mangalia şi Constanţa.
Cele mai valoroase lucrări au fost recompensate cu premii şi menţiuni. Trofeul «COPIII ŞI MAREA» a fost atribuit, la această ediţie, elevului Rîmbu Iustinian din Ungheni-Moldova, secţiunea creaţie plastică.
Copiii au redat prin intermediul lucrărilor atât frumuseţea peisajului marin cât şi semnale privind ameninţarea pe care o reprezintă poluarea pentru mediul marin.
Expoziţia va rămâne deschisă în foaierul Centrului Cultural «Euxin» Mangalia până în luna decembrie a acestui an.