A patra ediție a Festivalului Lavandei are loc lângă comuna Pecineaga
Pentru cel de al patrulea an consecutiv, la 12 kilometri de Mangalia, lângă comuna Pecineaga, are loc Festivalul Lavandei. An de an, evenimentul se bucură de o participare tot mai numeroasă din partea locuitorilor din zonă, dar și a celor veniți de la zeci, poate chiar sute de kilometri depărtare, pentru a admira atât câmpurile cu lavandă, cât și pentru a cumpăra produsele bio din flori.
Festivalul Lavandei, un concept marca ”Experiențe Dobrogene”, are loc pe câmpurile mov deținute de două familii din Pecineaga, Bălănică și Todor. Pentru anul acesta, în câmpurile alb/mov, au fost amenajate mai multe decoruri, special pentru a vizitatorii care doresc o fotografie de neuitat, de la mașini de epocă, la trăsuri și rame foto.
În cortul amenajat la intrarea în câmpul de lavandă veți găsi, pe lângă tradiționalele produse cosmetice sau de decor – ulei esential, apă de lavandă, sare, săpunuri, săculeți, semne de carte, pandantive, broșe, brățări și cercei din flori de lavandă imortalizate în rășină – și limonadă, fursecuri sau sucuri din levănțică.
Munca pentru obținerea prețiosului ulei de lavandă este una continua: de la munca câmpului, la îngrijirea plantelor, distilarea florilor și până la comercializarea produselor, în târgurile de profil: „Practic, munca începe din primăvară și se termină în primăvara anului viitor. Când nu suntem pe câmp, participăm la târgurile de profil, pentru a vinde produsele. La ora actuală suntem în certificare bio pentru lavanda produsă de noi, cu alte cuvinte, toată recolta este produsă doar cu ajutorul sapei și a tractorașului nostru, fără niciun fel de stropiri. cei ce cultivă lavandă știu că, dacă o stropești, la fel de bine poți să-i dai foc. Uleiul de lavandă este un produs pe care îl aplici pe piele, nu îl poți încărca cu chimicale”, ne spune Mirela Todor, proprietarul unuia dintre câmpurile de levănțică din Pecineaga.
Câmpurile cu lavandă vor putea fi admirate de iubitorii de frumos până pe 25 iunie.
Evenimentul este un concept marca ”Experiențe Dobrogene”, organizat de echipa Experiențelor/ Inomar Cluster și familiile Bălănică și Todor, posesoarele lanurilor de lavandă.