A XII-a ediţie a IPIFF – Festivalul INDIE al Producătorilor de Film Independent
Uniunea Producătorilor de Film şi Audiovizual din România – (UPFAR-ARGOA), organizează între 25 – 28 august, în parteneriat cu Primăria municipiului Mangalia prin Direcţia de Cultură şi Sport, cea de-a XII-a ediţie a IPIFF – Festivalul INDIE al Producătorilor de Film Independent.
Încă de la prima ediţie din 2006, Festivalul Internațional al Producătorilor de Film Independenți (IPIFF) a urmărit promovarea filmului românesc şi a identităţii şi personalităţii producătorului de film.
IPIFF a fost organizat la început în Constanța, Mamaia, iar apoi în București. Începând cu ediția din 2013, care a avut loc la Alba Iulia, apoi la Târgu Jiu, festivalul și-a propus să se transforme într-un eveniment cultural itinerant, să devină promotorul și susținătorul producțiilor INDIE, a producătorilor de film cu adevărat independenți.
Festivalul IPIFF pune un accent deosebit pe producţia de film “INDIE”, film sută la sută independent, realizat cu mijloace proprii și cu multă, multă, prietenie.
Pentru această ediție, a XII-a de la Mangalia, se doreste ca Festivalul să aibă o alură estivală cu filme și evenimente care să atragă publicul, văduvit de faptul că în oraș nu există un cinematograf și nici alte spații pentru spectacole în afară de Casa de Cultură a orașului.
Pe lângă filmele aflate în competiție (filme de lung și scurt metraj de ficțiune și documentare), spectatorii vor avea ocazia să urmărească o mini retrospectivă a filmelor de succes premiate la IPIFF în ultimii doi ani de zile ( „Două lozuri” și „București Non Stop”), o seară de Stand-Up Comedy – Cristian Dumitru și una de Tango – Kari Tibor (muzică, dans și film). Ultima seară a festivalului va fi onorată de prezența îndrăgitului cântăreț de muzică populară Nicolae Furdui Iancu care va concerta alături de Mariana Deac în acompaniamentul formației „Crai Nou”. Nici copiii aflați în ultimele zile de vacanța nu vor fi uitați. Vor avea loc matinee pentru copii cu filme de animatie celebre („Cars”, „Strada speranței”„ Ballerina”) și spectacole de Teatru Interactiv („Aladin”, „ Mica Sirena”, „Peter Pan”).
Programul desfăşurării Festivalului de Film Independent
VINERI – 25. 08.2017
20:00 STAND UP COMEDY – CRISTIAN DUMITRU
20:30 Festivitatea de deschidere a festivalului.
20:45 DOUA LOZURI- Trofeul IPIFF 2016
SÂMBĂTĂ – 26.08.2017
10:00 TEATRU INTERACTIV PENTRU COPII ALADIN
11:00 CARS 1 Film de animatie
17:00 VIZITATORUL – film de fictiune independent (competiție)
20:00 SEARA DE TANGO CARI TIBOR
muzică, dans, film.
DUMINICĂ – 27.08.2017
10:00 TEATRU INTERACTIV PENTRU COPII MICA SIRENĂ
11:00 BALLERINA Film de animatie
15:00 Scurt metraje independente (competiție)
17:00 ULTIMUL CALDARAR- film documentar independent (competiție)
20:00 STAND UP COMEDY – CRISTIAN DUMITRU
20:30 O NOAPTE ÎN TOKORIKI TROFEUL IPIFF 2016
21:00 DIMINEAȚA CARE NU SE VA SFÂRȘI (competiție)
LUNI – 28.08.2017
10:00 TEATRU INTERACTIV PENTRU COPII PETER PAN
11:00 STRADA SPERANȚEI – MERCY STREET Film de animație
15:00 BUCUREȘTI NON STOP TROFEUL IPIFF 2015
17:00 TRUMP vs. CLINTON film documentar independent (competiție)
20:00 Festivitatea de închidere a festivalului.
GALA PREMIILOR IPIFF XII
21:00 CONCERT NICOLAE FURDUI IANCU si MARIANA DEAC