20 mai 2024

ABADL a semnat contractul pentru Lotul Costinești în cadrul proiectul „REDUCEREA EROZIUNII COSTIERE FAZA II (2014-2020)”

13Administrația Bazinală de Apă Dobrogea – Litoral (ABADL) a marcat ieri un alt moment important în eforturile sale de protejare a litoralului românesc prin semnarea contractului cu numărul 9 din cadrul proiectului cu finanțare europeană „REDUCEREA EROZIUNII COSTIERE FAZA II (2014-2020)”. Lotul 6 – Costinești este al IX –lea contract semnat din cele 11 ce a fost atribuit în cadrul proiectului cu finanțare europeană. Costinești este următoare zonă în care se vor desfășura lucrările esențiale pentru combaterea eroziunii costiere.

În urma licitației contractul a fost câștigat de compania olandeză Van Oord, care are peste 150 de ani de experiență în construcții hidrotehnice marine. Amintim că ABADL a încheiat cu aceeași societate contractele pentru lucrările ce vor fi executate pentru: Lotul 5 – Eforie, Lotul 7 – Olimp, Lotul 8 – Jupiter – Neptun și Lotul 9 – Balta Mangalia – Venus – Aurora.

Lucrările din cadrul Lotului 6 – Costinești nu sunt doar o investiție în infrastructură, ci și un angajament pentru protejarea mediului înconjurător. Prin aceste lucrări inginerești, ne propunem să protejăm și să reabilităm litoralul românesc, să reducem pagubele provocate de fenomenele naturale și să conservăm biodiversitatea marină.

Încadrulproiectuluicofinanțat din POIM 2014-2020, lucrările de protecțiecostierăprevăzutepentruLotul 6 – Costineșticonstauîn:

  • Îndepărtareastructurilorcostiereexistente
  • Execuția de structuricostierenoiconectate cu țărmul
  • Reînnisipareplajă -16 ha de plajănouă
  • Schemă de protecțiecostieră pe o lungimea țărmului de 2550 metriliniari
  • Recife populate cu speciaPholasDactylus – 28.800 mp
  • Implantare cu ZosteraNoltii – 49.550 mp
  • Implantare cu CystoseiraBarbata – 31.650 mp

Noile structuri proiectate și implementate vor constitui un sistem integrat complex, menit să ofere protecție împotriva eroziunii pe o perioadă semnificativă de 50 de ani. Aceasta nu este doar o investiție pentru prezent, ci și pentru viitorul generațiilor ce vor veni.

ABADL rămâne dedicat obiectivului său de a minimiza impactul negativ al eroziunii costiere asupra comunităților noastre. Prin aceste proiecte, ne asigurăm că zonele noastre litorale rămân frumoase, sigure și sustenabile pentru toți locuitori și turiști.

Lotul 6 – Costinești face parte din proiectul „REDUCEREA EROZIUNII COSTIERE FAZA II (2014-2020)”, care include și alte 10 zone importante de-a lungul litoralului românesc. Prin aceste eforturi comune, ne străduim să asigurăm un viitor mai sigur și mai stabil pentru țara noastră.