Accident grav pe podul spre Limanu!
În această dimineață, în jurul orei 7.23, șoferița unui autoturism care venea dinspre Mangalia pe direcția 2 Mai, a oprit pe banda a doua a direcției de mers, dorind să întoarcă mașina, călcând astfel marcajul dublu continuu. Autoturismul a fost lovit de o a doua mașină, care circula regulamentar pe același sens de mers, fiind proiectat, violent, într-un al treilea autovehicul, care circula dinspre Limanu spre Mangalia. Această din urmă mașină a fost și cel mai grav avariată, șoferul, o femeie de 31 de ani și pasagerul acesteia fiind accidentați grav. Aceștia au fost preluați de Ambulanță, prima cu un traumatism la mână, iar pasagerul cu unul la colană.
Zona din dreptul Șantierului Naval este una dintre cele mai periculoase din Mangalia, întrucât șoferii circulă cu viteze foarte mari sau încalcă marcajul dublu continuu de pe pod.