Acțiune cu radare pe bulevardul 1 Decembrie 1918 din Mangalia: Au fost aplicate sancțiuni de peste 16.000 de lei

Vineri, 28 martie 2025, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Mangalia – Biroul de Siguranță Rutieră au desfășurat o acțiune pentru prevenirea accidentelor de circulație, prin depistarea și luarea măsurilor legale față de șoferii care nu respectă regimul legal de viteză.
Acțiunea s-a derulat pe bulevardul 1 Decembrie 1918, unde au fost amplasate aparate radar.
În urma neregulilor constatate au fost aplicate 38 de sancțiuni contravenționale, 26 dintre acestea fiind aplicate pentru depășirea limitei legale de viteză, iar restul pentru alte abateri de la regimul circulației rutiere.
Valoarea sancțiunilor contravenționale aplicate este de peste 16.000 de lei.
De asemenea, a fost reținut în vederea suspendării un permis de conducere și a fost retras un certificat de înmatriculare.