26 noiembrie 2024 18:16

Aida Asan și Maria Popescu, cele mai bune eleve ale Mangaliei la examenul de Bacalaureat! Ele sunt urmate în top de Mihai Șalariu (Colegiul Economic), cu 9,75

421 de absolvenți de liceu din Mangalia au trecut prin focurile examenului de maturitate. În topul rezultatelor la Bacalaureat conduce, ca de obicei, Liceul Teoretic „Callatis”, urmat de Colegiul Economic și Liceul Tehnologic „Ion Bănescu”.

Aida Asan (clasa Matematică/Informatică) și Maria Popescu (Științe Sociale) sunt cele mai bune eleve ale Mangaliei la Bacalaureatul de anul acesta. Ambele au obținut media generală 9,86. Pe locul al III-lea în clasamentul mediilor la examentul de Bacalaureat de la „Callatis” se află Evelin-Iasmin Abibula (Matematică-Informatică), cu media 9,68.

Mihai Georgian Șalariu (specializarea Tehnician în Turism) a obținut media cea mai mare de la Colegiul Economic – 9,75. Elevul este urmat de Sibel Bechir (Tehnician activități economice), cu 9,3 și de Sorin Cojocaru, cu 9,2.

La Liceul „Ion Bănescu” conduce în topul mediilor la Bacalaureat Costin Nicolae Cucoranu (specializarea Tehnician operator tehnică de calcul) – 7,91, urmat de Sebastian Păvăloaia (Tehnician mecanic pentru întreținere și reparații) -7,75 și de Valentina Cocoașă (Tehnician Electromecanic) – 7,28.

Liceul Teoretic „Callatis” a avut înscriși, potrivit edu.ro, 127 de absolvenți: 114 admiși, 13 respinși (o neprezentare la examen), Colegiul Economic – 199 de elevi înscriși, dintre care 88 admiși și 111 respinși (20 nu s-au prezentat), iar Liceul „Ion Bănescu” 95 elevi înscriși în examen, dintre care 11 admiși și 84 respinși (10 neprezentați). Procentual, Callatis-ul are un grad de promovare a examenului de Bacalaureat de 90%, Colegiul Economic – 45%, iar Ion Bănescu – 12%.

Astăzi, în intervalul 12.00-16.00, sunt acceptate contestațiile în centrele de examen. Rezultatele finale vor fi publicate luni, 9 iulie 2018.