ALDE Mangalia a atacat „taxele ilegale şi aberante“ aplicate locuitorilor oraşului, aprobate de colegii din Consiliul Local
„Dragi locuitori ai Mangaliei,
Vă aducem la cunoștință faptul că în cursul zilei de astăzi, consilierii ALDE Mangalia, Leonard Tănase, Nicolae Moroianu și Dragoș Bociog au depus la Primăria Mangalia o plângere prealabilă împotriva HCL 114/21.12.2016, hotărâre care stabilește taxele și impozitele aplicabile persoanelor fizice și juridice pentru anul 2017.
Deși în ședința de Consiliu Local am atras atenția că unele dintre aceste taxe sunt ilegal stabilite fiind mai mari decât maximul prevăzut de Codul Fiscal, că nu s-au respectat procedurile legale cu privire la dezbaterea publică și la instituirea taxelor speciale, precum și multe alte greșeli, consilierii PNL (Sorin Andrei , Stan Linica, Nicoleta Griguţă, Dumitru Filip, Dragoş Angelescu, Lucian Nichita, Valentin Ciuraru, Ali Leila şi Ghiulserin Sali) şi UNPR (Mihai Sorin şi Oprea Dop) au votat cu lejeritate aceste taxe ilegale și mărite de la 50% până la 300% față de anul 2016.
Am considerat necesar să atacăm aceste taxe ilegale și aberante, poate cele mai mari din țară, pentru că în forma adoptată blochează dezvoltarea economică a orașului și sărăcesc populația Mangaliei.
Plângerea prealabilă poate fi consultată pe pagina de Facebook a ALDE Mangalia“.
Consilieri Locali ALDE Mangalia
Leonard Tanase
Nicolae Moroianu
Dragos Bociog