3 decembrie 2024 20:24

Amânare în dosarul accidentului provocat de Monica Macovei pe podul spre 2 Mai. Victima va fi reexaminată de medicii legiști

Ilie Constantin

O nouă amânare în dosarul fostul ministru al Justiției, Monica Macovei. Victima accidentului de pe podul spre 2 Mai, provocat de Monica Macovei, Constantin Ilie, va fi reexaminată la Institutul Național de Medicină Legală Constanța.

Medicii legiști trebuie să spună cu exactitate, în urma unei expertize, dacă leziunile suferite de motociclist devin infirmități pe viață sau nu, ceea ce înseamnă că medicii legiști vor veni cu un supliment de expertiză la termenul următor al acestui proces.

Judecătorii au stabilit următorul termen pe 21 mai 2024.

Astfel, legiştii vor trebui să spună clar dacă motociclistul rămâne cu probleme de sănătate pe întreg parcursul vieții, așa cum acesta a susținut în fața instanței, având în vedere că el a avut peste 100 de zile de îngrijiri medicale şi a ajuns la terapie intensivă după accidentul în care a fost implicată Monica Macovei.

Inițial, fostul ministru al Justiției a spus că nu este vina sa pentru acel accident.

Dosarul de vătămare corporală din culpă a fostului ministru al Justiției a fost disjuns: pe de o parte se judecă latura penală (Monica Macovei și-a recunoscut fapta, deci va merge pe procedură simplificată, beneficiind de o reducere cu o treime a pedepsei), iar pe de altă parte se va judeca latura civilă.

Ilie Constantin a cerut daune de 500.000 de euro.