24 noiembrie 2024 9:51

Anunt primaria Tuzla: cetatenii trebuie să mențină curățenia pe trotuare, pe partea carosabilă, pe porțiunea din dreptul gospodăriei și a locurilor de parcare pe care le folosesc!

În conformitate cu prevederile Ordonanței de Urgență nr. 21/2002 privind gospodărirea localităților urbane și rurale actualizată, cetățenilor, instituțiilor publice, agenților economici și celorlalte persoane juridice, le revin în sarcină respectarea unor anumite obligații. În aplicarea prevederilor art.10 din O.G nr.21/2002, printre altele, cetățenilor le revin următoarele obligații: să mențină curățenia pe trotuare, pe partea carosabilă a străzii sau a drumului, pe porțiunea din dreptul gospodăriei și a locurilor de parcare pe care le folosesc.
Începând cu data de 11.05.2020, o echipă din cadrul primăriei comunei, se va deplasa pe teren în vederea verificării respectării/nerespectării acestor obligații. Nerespectarea acestor obligații constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 300 la 700 lei.