Aproape 80.000 de lei, sancțiuni aplicate societăților de pe litoral pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală!
Sub autoritatea Instituției Prefectului, polițiști din cadrul I.P.J. Constanța, jandarmi, polițiști locali, precum și reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență, Inspectoratului Teritorial de Muncă, Direcției Sanitar-Veterinare, Direcției de Sănătate Publică și cei de la Protecția Consumatorului au continuat activitățile de verificare a respectării normelor legale impuse pe perioada stării de alertă, în zonele aglomerate, precum piețe, terase sau cluburi în aer liber, dar și în mijloacele de transport în comun.
Polițiști, jandarmi, pompieri și reprezentanți ai organelor abilitate de control din județul Constanța au acționat, în ultimele 24 de ore, pentru verificarea respectării măsurilor de protecție sanitară, în vederea prevenirii și limitării infectarii cu virusul Covid-19, în principalele zone aglomerate din județul Constanța, respectiv stațiunile din nordul și sudul litoralului.
Cu ocazia controalelor au fost verificate 114 societăți comerciale și au fost aplicate 82 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 79.200 de lei, dintre care 36 pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală, 17 pentru activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii ilicite și 9 pentru fapte de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice.
Totodată, inspectorii de prevenire din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgenţă Dobrogea al județului Constanța au efectuat controale la 12 obiective (unități de turism, cluburi si discoteci) de pe raza staţiunii Vama Veche și a Satului de Vacanță. În aceste locaţii, pentru asigurarea normelor de apărare împotriva incendiilor, dar mai ales pentru a preîntâmpina apariţiei acestora, au fost desfăşurate activităţi preventive, context în care s-au depistat 60 de deficienţe și 2 obiective care funcționează fără autorizație de securitate la incendiu. De asemenea, au fost aplicate 60 de sancţiuni, în cuantum de 39.000 de lei.
Pe timpul desfășurării controalelor privind securitatea la incendiu, efectivele inspectoratului au desfășurat și acțiuni de verificare a respectării măsurilor de protecție sanitară, în vederea prevenirii și limitării infectarii cu virusul Covid-19.
Astfel de activități, organizate sub autoritatea prefectului, vor continua în sistem integrat și în perioada următoare, în vederea conștientizării tuturor cetățenilor cu privire la necesitatea respectării măsurilor de distanțare socială, precum și a prevenirii și limitării infectării cu virusul SARS-CoV-2.