24 noiembrie 2024 1:42

Astăzi începe sărbătoarea dulce a musulmanilor: Ramazan Bayramı Qayırlı bolsın! Ramazan Bayramı hayırlı olsun!

Credincioșii musulmani sărbătoresc astăzi, miercuri, 10 aprilie 2024, prima din cele trei zile de Ramazan Bayram, sărbătoare care încheie Luna Sfântă Ramazan. Sunt trei zile de bucurie, de sărbătoare cu fripturi de vită şi oaie şi foarte multe dulciuri – baclavale, sarailii, fructe glasate, şuberek, geantâk şi multe altele..

Prima zi de Bayram va debuta cu slujba care va fi oficiată în toate lăcașurile de cult musulman, slujbă la care vor lua parte bărbații. După slujbă, membrii familiilor vor merge la cimitir pentru pomenirea celor trecuți la cele veșnice, urmând ca mai târziu copiii să colinde din casă în casă, vestind astfel zilele de sărbătoare și fiind răsplătiți cu dulciuri pentru bucuria pe care o aduc gazdelor. De altfel, Ramazan Bayramul este cunoscut și ca „Bayramul dulce”, denumire care provine de la tradiționalele baclavale specifice acestei sărbători.

Miercuri, 10 aprilie, muftiul Muurat Iusuf va oficia slujba de Ramazan Bayram la Geamia Hunchiar, începând cu ora 07:03.

În prag de sărbătoare, șeful Cultului Musulman din România transmite credincioșilor musulmani următorul mesaj:

Stimați credincioși, încheiem Luna Sfântă Ramazan cu bucurie în suflet și alături de cei dragi. Potrivit tradiției, timp de trei zile cât vom celebra Ramazan Bayramul, casele noastre vor fi deschise prietenilor și rudelor, sărbătorind în jurul meselor cu bucate tradiționale și mulțumindu-i Bunului Allah la finalul celor 30 de zile de post și rugăciune pentru primenirea sufletească și trupească de care ne-am bucurat în această perioadă. Bunătatea, căința, credința, respectul pentru semenii noștri pe care le-am manifestat pe parcursul Lunii Sfinte Ramazan trebuie să fie, însă, reperele vieții noastre de zi cu zi. Vă îndemn și în continuare la reflecție și la rugăciune, vă îndemn să fiți mereu atenți la nevoile celor din jur și să ajutați ori de câte ori puteți, vă îndemn să vă aplecați mai mult asupra hranei spirituale și să mergeți mai des la geamie! Sărbătorile sunt prin definiție un prilej de bucurie și voie bună, dar să nu uităm că în lume sunt semeni de-ai noștri care trec prin momente grele pricinuite de boală, lipsuri materiale și războaie și vă îndemn ca și în aceste zile să vă rugați pentru ei și să vă rugați pentru pace în lume!

Vă urez să vă bucurați de liniște și să petreceți sărbătorile în tihnă alături de familie și prieteni!

În încheiere, doresc să transmit tuturor credincioșilor musulmani

Ramazan Bayram Fericit!

Ramazan Bayramı Qayırlı bolsın!

Ramazan Bayramı hayırlı olsun!

Eid Al-Fitr Mubarak!”