23 noiembrie 2024 4:54

Nu este Revelion fără magia luminilor şi a artificiilor. Situaţia înregistrată în anii anteriori scoate în evidenţă faptul că utilizarea şi folosirea ilegală a produselor pe bază de amestecuri pirotehnice s-a soldat, nu de puţine ori, cu incidente urmate de autoaccidentarea persoanelor care le-au folosit, dar şi cu provocarea de incendii.

Pentru diminuarea riscului de incendiu în perioada imediat următoare, specialiștii Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Dobrogea” al județului Constanța recomandă respectarea următoarelor măsuri:

  • nu utilizaţi artificiile, petardele, rachetele şi alte mijloace pirotehnice în încăperi şi spaţii închise, cu aglomerări de persoane, balcoane, holuri de bloc şi pe terase. Astfel de activităţi se vor desfăşura în strictă conformitate cu legislaţia în vigoare, în aer liber, la distanţe de siguranţă faţă de oameni, clădiri, arbori şi autovehicule;
  • nu permiteţi copiilor utilizarea unor asemenea mijloace pirotehnice;
  • păstraţi în locuri sigure chibriturile şi brichetele;
  • se interzice aşezarea în pomul de Crăciun a lumânărilor şi artificiilor aprinse.

Dincolo de riscul de incendiu, paramedicii SMURD atrag atenţia că, atunci când sunt folosite necorespunzător, artificiile pot provoca arsuri pe mâini şi pe faţă, dar şi răni grave la nivelul ochilor.

 

Cetăţeni aveţi mare grijă ce artificii cumpăraţi şi de unde!