Atenție, se oprește apa în stațiunea Costinești și satul Schitu!
La nivelul Complexului de Înmagazinare-Pompare Costinești se vor executa lucrări de racordare a noilor conducte de alimentare cu apă la rezervoarele de înmagazinare aferente acestuia. Pentru realizarea acestor operațiuni, se va întrerupe furnizarea apei de marți – 06 iunie 2023, ora 22:00, până miercuri – 07 iunie 2023, ora 06:00.
În acest timp vor fi afectați de lipsa apei consumatorii din localitățile Costinești și Schitu.
Investiția face parte din Contractul de lucrări CL 41 – “Surse de apă, rezervoare, stație de pompare, stație de clorare, rețele de incintă din comuna Costinești, reabilitare Gospodărie de Apă Eforie Nord, stație de clorare și instalare grup de pompare pentru localitatea Agigea. Reabilitare conducte de aducțiune GA Constanța-Sud-Lazu-Agigea-GA Eforie Nord, Reabilitare conducte de aducțiune GA Eforie Nord-Agigea”în valoare totală de aproximativ 77 milioane lei, derulat prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM).
„Ne cerem scuze pentru disconfortul creat abonaților, pe care îi asigurăm ca echipele de intervenție ale constructorului vor face tot posibilul pentru finalizarea intervențiilor și reluarea furnizării apei potabile în timp operativ.
Totodată, rugăm utilizatorii afectați de această lucrare să își asigure rezerva minimă de apă pentru consum și uz casnic în perioada în care va fi sistată alimentarea cu apă.
Amintim consumatorilor că investițiile pentru modernizarea și dezvoltarea sistemelor de alimentare cu apă potabilă sunt efectuate în beneficiul lor pe termen lung și vizează asigurarea unor servicii ireproșabile și implicit creșterea calității vieții.
Prin implementarea acestora se realizează îmbunătățirea capacității de transport și distribuție a apei potabile, asigurarea debitului de alimentare și a calității apei, reducerea pierderilor în rețeaua de distribuție, siguranța și continuitatea furnizării serviciilor”, spun reprezentanții firmei furnizoare de apă potabilă.