ATENȚIE! Se sistează furnizarea apei potabile timp de peste 24 de ore, în mai multe cartiere ale Mangaliei

Avarie RAJA
Pentru executarea lucrărilor de conectare la sistemul centralizat de distribuție a apei potabile a noilor conducte de alimentare cu apă, cu diametrele de 200 mm şi 500 mm din stațiunea Saturn, municipiul Mangalia, S.C. Raja S.A. Constanța anunță că va sista furnizarea apei potabile timp de 29 ore, începând din noaptea de luni spre marți – 02 spre 03 iunie 2025, ora 01.00, până miercuri dimineață – 4 iunie 2025, ora 06.00.
Vor fi afectați de lipsa apei consumatorii din stațiunea Saturn, precum și cei din oraşul Mangalia, zona delimitată de străzile Ion Creangă – Rozelor – Şoseaua Constanței, cu adiacentele. În acelaşi interval orar, de la sensul giratoriu – intersecția str. M. Basarab cu Sos. Constantei, până la strada Ion Creangă, către municipiul Constanța, se va furniza apă cu presiune scăzută. În funcție de configurația rețelei și de consumul înregistrat, în zonele înalte, în special la etajele superioare ale imobilelor, este posibilă întreruperea totală a alimentării cu apă.
Investiția face parte din contractul de lucrări derulat prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM), CL17 – „Rețele apă şi canalizare Mangalia Nord şi Stațiuni”, cu o valoare de aproximativ 29 mil. lei. Pe această cale, operatorul de apă își cere scuze pentru disconfortul creat abonaților, pe care îi asigură că echipele de intervenție ale constructorului vor depune toate eforturile pentru finalizarea lucrărilor şi reluarea furnizării apei potabile în timp operativ.
„Totodată, rugăm utilizatorii afectați să își asigure o rezervă minimă de apă pentru consum şi uz casnic pe durata întreruperii furnizării. Atragem atenția consumatorilor că, după reluarea furnizării, apa poate prezenta modificări temporare ale calității, cum ar fi turbiditatea sau culoarea. Recomandăm abonaților să evite consumul de apă potabilă și să o utilizeze doar în scopuri casnice până la limpezire. Investițiile pentru modernizarea şi dezvoltarea sistemelor de alimentare cu apă potabilă sunt realizate în beneficiul consumatorilor, având ca obiectiv furnizarea unor servicii ireproşabile şi, implicit, creşterea calității vieții”, precizează reprezentanții Raja.