Au demarat lucrările Parcului Evergreen
Lucrările pentru realizarea investiţiei Parcului Evergreen din Mangalia vor demara începând cu zilele următoare. Aşa dau asigurări autorităţile publice locale din Mangalia, ai căror reprezentanţi au fost prezenţi, astăzi, pe locul insalubru ce îl constituie zona de pe strada Portului, unde va fi amenajat cel mai mare parc din sudul litoralului. Suprafaţa de trei hectare a fost câştigată, în instanţă, de către administraţia publică locală, în urmă cu doi ani, de la o firmă ce deţinea, aici, o staţie de betoane, COMCM-ul.
Potrivit edilului Mangalia, Cristian Radu, zona a fost împânzită de mizeria aruncată de cetăţeni ai oraşului certaţi cu bunul simţ: „Aş vrea să îmi cer scuze locatarilor pentru că au avut o asemenea privelişte, dar mai sunt şi în Mangalia, din păcate, oameni necivilizaţi, care au crezut că aici este o groapă de gunoi. Proiectul va fi finalizat până cel mai târziu 31 decembrie. Astăzi am semnat contractul şi, de mâine, zona va fi delimitată, va fi făcută curăţenie şi se va trece la lucru. Vom munci zi şi noapte, va fi zgomot, dar, la final, vom avea un parc de trei hectare, cu multă verdeaţă şi locuri de joacă“, ne-a declarat primarul Cristian Radu.
Proiectul Evergreen are o valoare totală de 17 milioane de lei, din care, contribuţia Uniunii Europene este de 6,3 milioane de lei, cea a Guvernului României – 535.000 lei, iar cea a Primăriei Mangalia de 9,5 milioane de lei. În cadrul lucrărilor sunt prevăzute crearea de locuri de joacă, piste pentru biciclişti, platforme pentru fitness, alei pentru alergat, rollerparcuri etc. O parte a locurilor de joacă va fi asigurată de ADPP Mangalia.
ca intotdeauna,primarul minte de stinge! cea mai mare parte a mizeriei existente in locul fostlui C.O.M.C.M. a fost adusa de firmele ce lucreaza direct cu primaria,ex. perfect tree…
Pai stai asa .nu se lauda primaru ca primaria suporta 2% din total?acuma platesteputin mai mult de 60% ???
Alooo domn primar iar ati uitat.minciuna
Minte de ingheata apele. Locuiesc la blocul de vis-a-vis. Mare parte a gunoiului a fost adus tocmai de firmele ce lucreaza pentru primarie pentru a evita plata taxelor la groapa de gunoi, cum ar fi Perfect Tree (firma ce se ocupa de spatiie verzi, subcontractata prin firma Polaris). Am fotografii cu masinile si basculantele lor descarcand gunoiul aici zi de zi. Zona nu va fi salubrizata, pentru ca asta ar insemna sa scoata tot gunoiul ce l-au bagat deja, si este foarte mult. Vor pune pamant peste si voila! habemus parc. Parcul de pe muntele de gunoi si sobolani.