24 noiembrie 2024 8:27

Au fost publicate rezultatele examenului de bacalaureat, sesiunea august-septembrie 2021 (înainte de contestații)

 

Rata de promovare înregistrată în sesiunea august-septembrie a examenului naţional de bacalaureat 2021 la nivelul județului Constanța, înainte de contestații este de 30,23%.

Din totalul candidaților promovați (361), 103 candidaţi fac parte din promoţia curentă, iar 103 de candidaţi provin din promoţiile anterioare. 

La probele scrise s-au prezentat 1194 de candidaţi din cei 1439 de candidaţi înscrişi. A fost eliminat pentru fraudă/tentativă de fraudă 1 candidat (acesta nu se va putea înscrie la următoarele două sesiuni). 

Precizăm că media minimă de promovare a examenului este 6 (șase), iar nota minimă pentru fiecare probă scrisă este 5 (cinci). Procentul de promovare este calculat din totalul candidaţilor prezenţi, incluzând în această categorie şi candidaţii eliminaţi.

Rezultatele (înainte de contestaţii) au fost afișate astăzi, 31 august, în centrele de examen şi pe pagina web dedicată, bacalaureat.edu.ro. La fel ca în prima sesiune, rezultatele sunt publicate prin anonimizare, în conformitate cu prevederile specifice în vigoare (Regulamentul general privind protecția datelor – RGPD).

Contestațiile pot fi depuse atât în format fizic, cât și electronic, tot astăzi, în intervalul orar       12:00 – 18:00. În cazul formulării și transmiterii în sistem electronic a contestațiilor, candidații completează, semnează și depun/transmit inclusiv o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Pentru candidații minori, declarația-tip este semnată și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora.

Rezultatele finale, după soluționarea contestațiilor (1-3 septembrie), vor fi afișate vineri, 3 septembrie.