Avarie RAJA la intersecția străzii M.Eminescu și A. Saligny din Cernavodă
Pentru remedierea unei avarii survenită la conducta principală de alimentare cu apă de la intersecția străzilor Mihai Eminescu și Anghel Saligny, din orașul Cernavodă, RAJA SA a fost nevoită să întrerupă furnizarea apei potabile astăzi, 05 septembrie 2018, în intervalul orar 11,45- 16,00.
Sunt afectați de lipsa apei consumatorii de pe străzile: Anghel Saligny, Mihai Eminescu, Unirii, Cuza Vodă și străzile adiacente.
Ne cerem scuze pentru neplăcerile create abonaților din zonă, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile în cel mai scurt timp.