Avarie RAJA pe bulevardul Tudor Vladimirescu din Eforie Nord!
Pentru remedierea unei avarii survenită pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 65 mm, de pe bulevardul Tudor Vladimirescu din localitatea Eforie Nord, RAJA SA Constanța a fost nevoită să întrerupă furnizarea de apă potabilă joi, 28 martie 2019, în intervalul orar 13,00 – 16,00.
Sunt afectați de lipsa apei consumatorii de pe bulevardul Tudor Vladimirescu, tronsonul delimitat de Debarcader și Hotelul Belona.
Ne cerem scuze pentru neplăcerile create abonaților din zonă, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile în cel mai scurt timp.