22 noiembrie 2024 18:52

Nu există bucurie mai mare  decât cea venită pe neașteptate”.

Sofocle

 

S-au rostogolit peste mine multe zile care apoi s-au adunat în ani. Am avut parte de un noian de sentimente. Am avut mereu în suflet vise și speranțe, unele s-au împlinit, altele s-au spulberat. Am avut clipe când am băut din cupa bucuriei, dar de multe ori de-a lungul vieții am pierdut  bucăți din sufletul meu. Am fost căzută la pământ, dar Dumnezeu m-a ajutat să merg mai departe atunci când toți din jurul meu se așteptau să renunț la luptă. Durerea, jalea, lacrimile dar și cele mai frumoase lucruri din viață vin pe neașteptate. În ultimii ani mi-a fost teamă să visez la clipe care să-mi mângâie sufletul, pentru că simțeam că, dincolo de orice reușită, este o nouă încercare. Și, totuși Dumnezeu te binecuvântează în moduri pe care nu ți le poți imagina.

A fost o bucurie neașteptată…

La începutul lunii noiembrie, mai precis pe 6 noiembrie, am fost invitată la Rebra, localitatea în care m-am născut și mi-am petrecut câțiva ani din copilărie pentru a participa la prezentarea unei lucrări științifice „Monografia Rebrei” scrisă de doi  erudiți ai localității, profesor Bachiș Ștefan și profesor Rus Viorel. Evenimentul s-a desfășurat în sala mare a Căminului Cultural, de curând renovat și modernizat după cerințele impuse de noile norme europene. Înainte de prezentarea de carte, domnul primar al comunei Rebra, Ștefan Danci a anunțat cu emoție că,  pentru prima dată în istoria comunei  Rebra, va acorda titlul de „Cetățean de onoare” următoarelor personalități:  domnului profesor Rus Viorel, doamnei scriitoare Dora Alina Romanescu- Saveta Georgescu, domnului profesor Bachiș Ștefan și preotului Todor Nedelea.

Am primit diploma, am auzit un ropot de aplauze, am primit flori…Poetul, prozatorul, ziaristul Menuț Maximinian, profesorul, prozatorul și poetul Mircea Daroși mi-au făcut câte un laudatio care m-au copleșit.

Din nou aplauze, lacrimi de bucurie și de multumire Lui Dumnezeu pentru clipa cu care m-a binecuvântat.

După prezentarea Monografiei Rebra, domnul primar Ștefan Danci m-a rugat să-mi prezint romanele și să vorbesc locuitorilor despre activitatea mea de scriitoare. Aproape toți cei prezenți în sală au dorit să-mi strângă mâna, să mă îmbrățișeze, să-mi spună câteva cuvinte, să-mi ceară să le dau autografe pe cărțile pe care și le-au cumpărat  sau le-am dăruit eu. Am trăit momente  emoționante  și înălțătoare,  încât cu siguranță  nu le voi uita atâta timp cât voi fi pământeană.

A fost o altă bucurie neașteptată…

Mulțumesc cu respect și prețuire domnului primar Ștefan Danci, Consiliului Local al comunei Rebra, pentru că mi-au acordat titlul de Cetățean de Onoare” în semn de recunoaștere a activității didactice, pentru activitatea de scriitor și pentru promovarea imaginii comunei Rebra.

Îi asigur că nu voi uita niciodată de unde am plecat și, ceea ce este foarte important pentru mine, nu-mi voi uita originea. Voi promova în scrierile mele locurile de legendă ale ținutului în care m-am născut, obiceiurile și tradițiile neamurilor rebrenilor.

De Sfinții Mihail și Gavril a fost hramul Bisericii din comuna Rebra. Am participat la o slujbă binecuvântată și am făcut un parastas de pomenire pentru părinții mei plecați în veșnicie și tot neamul meu cel adormit. Nu merg prea des la Rebra, dar, de câte ori am ocazia, le cinstesc cu pioșenie memoria.

Pe 9 noiembrie, Menuț Maximinian, realizatorul emisiunii „Azi sărbătorim” de la postul local ASTV m-a invitat în emisiunea sa alături de distinsa doamnă a cântecului bistrițean și ardelenesc, Cornelia Ardelean Archidean. Am acceptat cu bucurie și emoție, mai ales că o respect și o prețuiesc mult pe talentata interpretă a cântecelor populare de pe Valea Ocniței, dar, din păcate, o problemă de sănătate apărută din senin m-a împiedicat să ajung la emisiune în direct și am intrat doar prin intermediul telefonului.

A fost un moment de durere care a venit pe neașteptate… După atâtea bucurii a urmat și o încercare…

Pe 10 noiembrie am ajuns la Predeal, ne-am cazat  la Hotelul „Belvedere” unde am stat cinci zile. A fost  un dar  ce mi-a fost acordat de „Paradis , Vacanțe de vis ”pentru locul I pe care l-am obținut în cadrul Concursului Top 20.

De cum am intrat în Predeal, a nins fără încetare, zăpada îmbrăcând natura într-o mantie albă, strălucitoare. Priveliștea pe care o aveam în fața ochilor părea magică, iar ținutul avea aură de basm. Cele cinci zile au trecut mai repede decât ne-am așteptat și cu emoție am pornit pe drumul care ne aducea la Mangalia, locul atât de drag mie, locul unde-mi este casa, unde-mi sunt prietenii, unde-mi păstrez cu sfințenie amintirile, bucuriile, dar și tristețile, pentru că fără ele viața nu ar avea suficient farmec.

Luna noiembrie m-a binecuvântat cu încă o bucurie fără margini…Am devenit bunică! Nu pot să spun decât: „ Îți mulțumesc, Doamne pentru iubirea copleșitoare cu care mă

desmierzi clipă de clipă”!

Surprizele m-au copleșit. Sufletul mi s-a desprins de corp  și a plutit fericit îmbrățișându-i pe toți cei care mi-au dăruit bucurii atât de frumoase. Nu contează să faci multe lucruri, important este să le faci cu multă dragoste.

Cu prețuire și respect, cu iubire sinceră, v-am povestit despre bucuriile care mi-au mângâiat sufletul în luna aceasta, noiembrie și mi-au îndreptat mai mult gândul spre Făcătorul Cerului și al pământului, al tuturor văzutelor și nevăzutelor…

Amin!

                                                        DORA ALINA ROMANESCU

17 noiembrie 2016