Candidații PNL și PSD așteaptă ridicarea cortinei pentru a se duela ”pe viață și pe moarte”!
2016 este an electoral, astfel că la începutul lunii iunie vom avea alegeri locale pentru ocuparea funcțiilor de primar și consilieri locali, dar și alegeri parlamentare, cel mai probabil în noiembrie, când vor fi votați deputații și senatorii României.
La Mangalia, cele care interesează în mod deosebit sunt alegerile pentru primar și Consiliul Local cu atât mai mult, cu cât asistăm la tensiuni între actualii aleși, remarcăm prezența independenților care, în parte, nu se vor mai afla printre viitorii candidați și nu în ultimul rând preconizăm o campanie, cum altfel, decât zgomotoasă, așa cum s-a întâmplat înaintea ultimelor două scrutine.
Ca și în țară, și la Mangalia bătălia se va da între două partide, respectiv PSD și PNL, celelalte formațiuni încropite în ultimul interval de timp neavând puterea necesară să-și impună câștigătorul scaunului de primar.
Pentru alegerile de anul acesta, ambele formațiuni au lansat Coduri de Etică și Conduită adresate membrilor, dar mai ales celor care vor dori să candideze.
Astfel, conducerea PSD a stabilit ca persoanele aflate în următoarele situații să nu beneficieze de sprijin politic pentru ocuparea funcțiilor de primar, președinte de Consiliu Județean, parlamentar:
– a fost începută împotriva lor urmărirea penală;
– au fost trimise în judecată;
– a fost pronunțată împotriva lor o hotărâre judecătorească de condamnare pentru fapte de corupție, evaziune fiscală sau fapte comise cu violență;
– se află în stare de arest preventiv, arest la domiciliu, control judiciar pentru orice tip de infracțiune.
– au deținut funcții în organele de conducere la nivel central și județean, ale P.C.R., U.T.C. sau U.A.S.C.R.
– au manifestat un comportament injurios, agresiv sau neadecvat față de cetățeni;
– au avut atitudini și declarații extremiste sau discriminatorii, de gen, religie sau naționalitate;
– au fost membri sau colaboratori ai fostei Securități, ca poliție politică sau au fost dovediți ofițeri acoperiți;
– înregistrează datorii, ca persoană fizică, la bugetul local, al comunității în care candidează
– au relații comerciale cu instituția pentru care candidează sau cu instituțiile din subordinea acesteia;
– au obținut lucrări, diplome sau alte titluri științifice prin plagiat sau furt intelectual dovedit prin hotărâre judecătorească;
– se află sub incidența unei hotărâri judecătorești definitive privind incompatibilități sau conflict de interese;
– au completat în fals sau cu omisiuni declarațiile de avere sau de interese, în cazul în care aceste nereguli au fost constatate printr-o decizie definitivă a instanței.
La rândul ei, conducerea PNL a adoptat o serie de criterii pentru cei care aspiră la funcții politice și administrative ce vizează:
– Lustrația – mai exact să nu fi fost membri sau colaboratori ai fostei Securităţi şi să nu fi fost dovediți ofiţeri acoperiți;
– să nu fi deţinut funcţii retribuite în aparatul de conducere al Partidului Comunist Român, la orice nivel.
– Traseismul adică să nu-şi fi schimbat apartenenţa politică, astfel încât să fie candidat pentru al treilea partid politic, altfel decât prin fuziuni;
– Nepotismul – să nu fi angajat în funcţii în cadrul instituţiilor publice pe care le-a condus soţia, soţul, rude sau afini de gradul 1;
– Contractele şi relaţia cu statul;
– Falsul în declaraţii;
– Incompatibilitate şi conflictul de interese;
– Atitudinile discriminatorii;
– Datoriile la buget;
– Plagiatul;
– Problemele penale.
Având în vedere aceste aspecte, urmează în perioada imediat următoare desemnarea candidaților.
La PSD Mangalia lucrurile vor fi clare până la data de 15 ianuarie, în timp ce PNL-ul nu are de ce să amâne anunțul până în februarie așa cum s-a stabilit la nivel central, întrucât candidatul se cunoaște deja, fiind vorba despre actualul primar Cristian Radu, intrat anul trecut în politică.
La PSD, în schimb, ar exista mai multe variante, unii membri confirmă, alții nu se grăbesc să o facă, alții speră, iar alții dau din coate pe unde cred că au trecere.
Dacă în ceea ce privește candidații la Primărie apele se vor limpezi foarte curând, noua componență a Consiliului Local Mangalia rămâne în ceață din mai multe motive. Pe de o parte, îi avem pe consilierii independenți care, deși ar dori încă un mandat, nu și-au găsit loc în partidul care să le ofere locuri eligibile. Pe de altă parte, vor exista bătălii interne, între membrii de partid, astfel că cele care se vor dovedi hotărâtoare sunt vechimea și banii ori banii și vechimea, după caz.
Urmează campania electorală, începută, deja, dar care se va intensifica prin declarații acide, acuzații, fluturarea de hârtii compromițătoare, adică fluturași, contracte și alte materiale menite să arate defectele și greșelile candidaților.
Pe lângă protagoniști se vor strecura micii susținători care au ca scop agitarea apelor, încurcarea ițelor, împrăștierea voturilor.
Prin urmare, apropiatele alegerile locale nu vor trece neobservate, ba, dimpotrivă, s-ar părea că îi vor activa pe cetățenii care, în trecut, preferau să nu meargă la vot ori să stea în banca lor.